Numărul restanţierilor la bănci şi IFN-uri a ajuns la cel mai ridicat nivel

Numărul persoanelor fizice cu restanţe de peste 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a ajuns în februarie la maximul ultimelor cinci luni, la 715.299, înregistrându-se aproape 1.400 de restanţieri în a doua lună a anului, cu 340 milioane de lei, din care restanţele în franci elveţieni reprezintă aproape jumătate, respectiv 175,4 milioane lei, potrivit datelor Biroului de Credit.
Filip Stan
06 apr. 2016, 19:31
Numărul restanţierilor la bănci şi IFN-uri a ajuns la cel mai ridicat nivel

Din septembrie 2015, când s-au înregistrat 716.236 de restanţieri, numărul acestora a început să scadă de la o lună la alta, până la 704.246 de persoane în decembrie, pentru a urca apoi la 713.921 de restanţieri în ianuarie.

Totodată, în februarie au fost consemnate 865 de întârzieri la plată peste 30 de zile, numărul total al acestora urcând la 958.412.

Sumele restante au însumat 340 milioane lei, iar soldul a urcat la aproape 11,37 miliarde lei, dar sub nivelul din decembrie, când s-au înregistrat circa 11,38 miliarde lei, arată datele publicate de BNR, care citează Biroul de Credit.

Potrivit news.ro, din totalul sumelor restante, cele în euro reprezintă cel mai mult, însumând 4,77 miliarde lei, după ce în februarie s-au înregistrat întârzieri totale de 164,4 milioane lei.

Vezi: Cele mai avantajoase credite pentru maşină

Soldul restanţelor la creditele în monedă naţională au scăzut uşor, cu 1,8 milioane lei, la 4,43 miliarde lei.

Pe de altă parte, sumele restante aferente creditelor în franci elveţieni s-au situat în februarie la 175,4 milioane lei, soldul ajungând la 2,11 miliarde lei, reprezentând aproape jumătate din valoarea întârzierilor la lei sau euro.

Băncile şi IFN-urile au scos, în februarie, credite în afara bilanţurilor în valoare de 6,1 milioane lei, stocul ajungând la 1,45 miliarde lei.

La Biroul de Credit au raportat informaţii 31 de bănci şi 24 de IFN-uri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT