Sondaj Inscop: Românii s-au săturat de tehnocraţi. Alegătorii preferă un guvern politic

Numărul românilor care preferă un guvern tehnocrat unui guvern politic a scăzut, se arată într-un sondaj INSCOP.
Filip Stan
12 apr. 2016, 09:00
Sondaj Inscop: Românii s-au săturat de tehnocraţi. Alegătorii preferă un guvern politic

Guvernul tehnocrat nu mai este văzut ca cea mai bună soluţie de căte români. Astfel, 38,5% dintre români declară că preferă un guvern de tehnocraţi pentru că aduce mai multă competenţă (faţă de 50,5% în noiembrie 2015), în timp ce 40,9% spun că preferă un guvern politic (faţă de 32,1% în noiembrie 2015). 20,6% dintre respondenţi nu ştiu sau nu răspund (faţă de 17,4% în noiembrie).

Sondajul relevă că 31,6% dintre respondenţi ar dori un guvern de tehnocraţi şi după alegeri (faţă de 37,2% în noiembrie 2015), în timp ce 42,2% ar prefera după alegerile parlamentare din 2016 un guvern politic, format din cei care câştigă alegerile (faţă de 34% în noiembrie 2015). Procentul non-răspunsurilor este de 26,3% (faţă de 28,8% în noiembrie).

Citeşte şi: Iohannis, Isărescu şi Cioloş se menţin pe primele locuri în topul încrederii românilor în personalităţi publice

29,9% dintre respondenţi cred că Guvernul Cioloş face reforme importante în societate (36,9% considerau că actualul Cabinet va face reforme importante în noiembrie 2015), în timp ce 43,6% dintre respondenţi au o părere contrară (faţă de 34,8% în noiembrie 2015), iar 26,5% nu ştiu sau nu răspund (faţă de 28,4% în noiembrie), scrie Agerpres.

Potrivit barometrului, 50,5% dintre români consideră că Guvernul Cioloş este condus din umbră de partidele politice (faţă de 47,3% în noiembrie 2015), în timp ce 25,3% sunt de părere că executivul actual este independent de partide (faţă de 28,4% în noiembrie 2015).

34,7% dintre cei chestionaţi sunt de părere că actualul executiv este mai bun decât Guvernul Ponta (34,6% considerau, în noiembrie, că guvernul Cioloş va fi mai bun decât guvernul Ponta). 38,2% dintre români sunt de părere că guvernul Cioloş nu este mai bun decât guvernul Ponta (34,6% apreciau, în noiembrie, că actualul cabinet nu va fi mai bun decât guvernul Ponta).

Conform cercetării sociologice, aproape 50% dintre respondenţi (49,7%) consideră că PNL se plasează la putere în raport cu Guvernul Cioloş (faţă de 53,3% în noiembrie 2015), 20,3% că se află în opoziţie (faţă de 17,9% în noiembrie 2015), iar 30,1% nu ştiu sau nu răspund (faţă de 28,8% în noiembrie).

De asemenea, 30,3% dintre români sunt de părere că PSD se plasează la putere în raport cu Guvernul Cioloş (faţă de 30,4% în noiembrie 2015), în timp ce 42,2% consideră că partidul se poziţionează în opoziţie (faţă de 42,3% în noiembrie 2015). Procentul non-răspunsurilor este de 27,5% (faţă de 27,3% în noiembrie).

Totodată, 23,3% dintre cei chestionaţi consideră că UNPR se plasează la putere în raport cu Guvernul Cioloş (faţă de 24,3% în noiembrie 2015), 19,1% că ALDE se plasează la putere în raport cu executivul (faţă de 17,3% în noiembrie 2015), 17,4% că UDMR (faţă de 24,4% în noiembrie), 11% că PMP se plasează la putere în raport cu Guvernul (faţă de 17,6% în noiembrie) şi 9,3% dintre respondenţi sunt de părere că PSRO (faţă de 11,9% în noiembrie).

Barometrul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 21 — 28 martie 2016. Volumul eşantionului a fost de 1.063 de persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de încredere de 95%.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Sloganul lansat de Gică Hagi, „Să ne faceți statuie!”, prinde viață! Decizia de ultimă oră luată de Primăria oraşului
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă modul în care elevii învață. Profesorii recunosc că le este tot mai greu să evalueze cunoștințele reale
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Se modifică acordarea de vize pentru români. SUA introduce perioadă de valabilitate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România