Complimente care cuceresc garantat orice bărbat

Îl placi şi nu ştii ce să-i spui pentru a te asigura că înţelege cât de mult înseamnă compania lui pentru tine? Foloseşte aceste complimente şi vei reuşi să-i transmiţi exact ceea ce doreşti.
Alina Costache
12 apr. 2016, 14:45
Complimente care cuceresc garantat orice bărbat

Dacă vrei să-l cucereşti, trebuie musai să foloseşti aceste trei replici care te vor ajuta să rămâi prezentă în mintea lui, să îl faci să se simtă apreciat în prezenţa ta şi să induci dezvoltarea unei atracţii inexplicabile faţă de tine.

În primul rând, trebuie să ştii să faci diferenţa dintre a-i face un compliment şi a-l flata. Un compliment constă într-un comentariu pe care el va simţi că îl merită. Este acel gest care îl ajută să înţeleagă că vezi tot ce e mai bun în el şi că îl consideri ca fiind cel mai bun. Flatându-l nu faci decât să îi mângâi orgoliul. Este ceea ce obţii atunci când apreciezi ceva la el chiar dacă el nu consideră că merită, că ar fi avut vreo contribuţie în acest sens.

1. Complimentează-i stilul

În loc să îi faci un compliment ce ţine de aspectul fizic, cum ar fi ochii, părul sau buzele, alege să faci un comentariu pozitiv cu privire la stilul său vestimentar. Este o modalitate mai puţin directă de a-ţi arăta aprecierea, însă una mult mai eficientă, întrucât observi şi apreciezi stilul vestimentar ales chiar de el şi va fi mândru să afle că modul în care a ales să se îmbrace este pe gustul tău.

Citeşte mai mult pe feminis.ro

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
S-a întâlnit cu Dan Petrescu și a rămas uimit de cum arată antrenorul după problemele medicale avute: „Vă spun foarte sincer”
Capital.ro
Dezvăluire despre Traian Băsescu. Ion Cristoiu a spus tot. Ordinul dat de fostul președinte: S-a pus la cale operațiunea
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Tichete pentru plata facturilor la energie. Câți români au primit cardurile în realitate
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul