Candidaţi cu nume identice la mai multe primării din Suceava

Cei trei candidaţi pentru funcţia de primar al comunei sucevene Drăguşeni se numesc la fel, respectiv Vasile Cepoi. Candidaţi cu nume identice există şi în alte trei comune din judeţul Suceava.
Iulian Tudor
14 apr. 2016, 17:59
Candidaţi cu nume identice la mai multe primării din Suceava

În comuna Dăguşeni, cei trei candidaţi la Primărie se numesc Vasile Cepoi, ei candidând din partea PSD, PNL şi PMP, potrivit Mediafax. Astfel, actualul primar al comunei, Vasile Cepoi, a decis să-şi schimbe numele, urmând să apară pe buletinele de vot „Vasile Lică Cepoi”.

Candidatul din partea PNL – Vasile Cepoi – este la prima confruntare electorală, în timp ce celălalt Vasile Cepoi, candidat PMP, a mai încercat să câştige fotoliul de primar şi în 2012, din partea PPDD. Atunci, actualul primar a obţinut 74,75 la sută din voturi, în timp ce candidatul PPDD a fost votat de 4,87 la sută dintre alegători.

Candidaţi cu acelaşi nume candidează din partea PSD şi PNL în alte trei comune sucevene.

Astfel, în comuna Iaslovăţ, actualul primar PSD Ioan Cotoară, ales în 2012 cu 69,04 la sută din voturi, va avea contracandidat pe Ioan Cotoară, din partea PNL.

În comuna Stulpicani candidaţii la funcţia de primar din partea PSD şi PNL se numesc Vasile Zamcu, ei fiind la prima confruntare.

De asemenea, în comuna Zamostea candidează din partea PSD actualul primar Vasile Haliuc, iar candidatul PNL are acelaşi nume. Cei doi au fost contracandidaţi şi în 2012.

Un caz similar s-a înregistrat în anul 2008, când preşedintele Consiliului Judeţean se alegea prin vot direct, iar în cursă s-au înscris Gheorghe Flutur din partea PDL şi Gheorghe Flutur din partea PNDC. Candidatul PNDC s-a retras însă din competiţie, iar atunci Gheorghe Flutur, actual senator PNL de Suceava, a câştigat preşedinţia CJ Suceava.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Detalii tulburătoare despre Dana și Tibi, cei doi frați care au murit înecați în Chirpăr. Cum a scăpat, de fapt, verișoara care era cu ei la pârâu. Mezinul familiei a asistat la momentele cumplite
Capital.ro
Se reține permisul de conducere și poți face închisoare 5 ani. Restricții în România dacă ai permis categoria B
Playtech.ro
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Adevarul
Europa vrea să dezvolte un program nuclear fără SUA. Ce variante sunt luate în calcul?
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
20 de afaceriști din Constanța, gata să investească câte 5.000.000 de euro în Farul lui Hagi!
MediaFlux
Statul român începe să caute aur. Apele din Maramureș unde s-ar putea ascunde o comoară
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil