Autorităţile şi minerii care au pornit spre Bucureşti ar putea semna un protocol de soluţionare a problemelor

Reprezentanții Ministerului Energiei și cei ai Federației Naționale Mine Energie (FNME) au întocmit, vineri, un protocol care urmează să fie semnat după ce va fi agreat de minerii și energeticienii care mărșăluiesc în semn de protest din Târgu Jiu spre București, informează Ministerul Energiei într-un comunicat.
Iulian Tudor
15 apr. 2016, 19:06
Autorităţile şi minerii care au pornit spre Bucureşti ar putea semna un protocol de soluţionare a problemelor

Președintele FNME, Dumitru Pârvulescu, a declarat vineri dimineața că o delegație formată din șapte persoane a fost invitată la București la discuții cu reprezentanții Ministerului Energiei, acesta fiind primul semnal din partea guvernanților de la începerea marșului de protest.

În acest context, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Corina Popescu, s-a întâlnit cu reprezentanții minerilor și a luat act de problemele cu care se confruntă Complexul Energetic Oltenia, expuse de reprezentanții Federației în Memorandumul transmis Guvernului României.

Oficialul ME a menționat, în cadrul discuțiilor, că o parte din măsurile de redresare a Complexului Energetic Oltenia, menționate în Memorandum, își vor găsi răspunsul în Strategia Energetică Națională, care se afla în proces de elaborare, în timp ce pentru alte măsuri „se vor întreprinde demersuri în sensul realizării lor în limitele legale”.

Minerii au făcut referire la creanțele pe care Complexul Energetic Oltenia le are de recuperat de la societăți aflate în insolvența, dar și la avizarea documentației necesare pentru extinderea lucrărilor miniere în carierele Jilț — Sud, Rovinari — Est și Roșia, în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Energiei, programat pentru data de 20 aprilie.

„În vederea discutării problemelor punctuale semnalate de reprezentanții FNME, pâna la sfârșitul lunii aprilie, va avea loc o întâlnire la Târgu Jiu cu reprezentanți ai Ministerului Energiei, reprezentanți ai sindicatelor, conducerea executivă și cu membrii Consiliului de Supraveghere a Complexului Energetic Oltenia”, se arată în comunicat.

Peste 50 de mineri și energeticieni, angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) și membri ai FNME, au pornit luni într-un marș de 320 de kilometri, de la Târgu Jiu până la București, protestând față de situația Complexului Energetic Oltenia și a sistemului energetic. Până vineri dimineața, în cea de-a cincea zi de marș către București, aceștia au parcurs în total aproximativ 170 de kilometri pe jos.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Cristi Chivu lui David Popovici: „Mi se pare fascinant!”
Capital.ro
Munca „invizibilă” a femeilor din România ajunge la 19% din PIB. Studiul care arată de ce pensiile femeilor sunt aproape la jumătate față de ale bărbaților
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Putin și-a pus la punct planul pentru România și toată Europa. Rolul lui Donald Trump
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România