Zeci de morţi şi răniţi în urma unor noi lupte în Libia. Reşedinţa vicepremierului a fost şi ea atacată

Mai mulți indivizi înarmați au luat cu asalt în noaptea de sâmbătă spre duminică reședința de la Tripoli a vicepreședintelui guvernului libian de uniune națională desemnat de ONU, Ahmed Maiteeq, care însă în acel moment nu se afla acolo, în timp ce confruntări armate violente au reizbucnit și în alte părți ale capitalei, precum și în orașul Benghazi, transmite agenția EFE.
Filip Stan
17 apr. 2016, 10:58
Zeci de morţi şi răniţi în urma unor noi lupte în Libia. Reşedinţa vicepremierului a fost şi ea atacată

În urma asaltului atribuit grupării intitulate Brigada Revoluționară din Tripoli, tancuri și vehicule blindate au încercuit zona unde se află majoritatea reședințelor noilor membri ai guvernului.

Capitala Tripoli a fost toată noaptea scena confruntărilor armate, lupte desfășurându-se și la Benghazi, al doilea oraș al țării, unde a fost comunicat și un bilanț al victimelor de 24 de morți și 25 de răniți.

La patru ani și jumătate de la rebeliunea împotriva lui Gaddafi, Libia este un stat eșuat și lipsit de autoritate. Trupele care l-au înlăturat pe acesta de la putere s-au scindat în numeroase grupări rivale care de atunci își dispută supremația.

Tripoli a fost cucerit în anul 2014 de coaliția de miliții islamiste Fajr Libya (Zorii Libiei), care a instalat propriul executiv și a păstrat legislativul ce ar fi trebuit să-și încheie activitatea după alegerile din luna iunie a aceluiași an, iar executivul și legislativul recunoscute pe plan internațional s-au refugiat în estul extrem al țării. Între timp, unități fidele executivului legitim au preluat parțial controlul capitalei.

Aceste forțe politice au acceptat la sfâșitul anului trecut, sub presiunea comunității internaționale, un guvern de uniune națională care a fost instalat pe 30 martie. Dar situația continuă să fie confuză, întrucât liderul cabinetului nelegitim, Khalifa al-Ghawi, refuză să cedeze puterea, deși promisese că o va face, iar parlamentul recunoscut de comunitatea internațională, dar încă refugiat la Tobruk, a anunțat și el că nu recunoaște legitimitatea noului executiv impus de ONU.

Profitând de anarhia din țară, jihadiștii grupării Statul Islamic (SI), care pierd tot mai mult teren în Siria și Irak, găsesc în Libia un loc de refugiu, mai ales în zona orașului Sirta. Potrivit estimărilor internaționale, în prezent pe teritoriul libian ar fi circa 5.000 de combatanți jihadiști.

Situația din Libia prezintă un interes deosebit și pentru Uniunea Europeană, întrucât această țară a devenit placa turnantă a imigrației ilegale africane către Europa. Conform unor responsabili comunitari, în Libia s-ar afla în prezent sute de mii de migranți veniți din statele Africii sub-sahariene cu intenția de a pleca mai departe către țările vest-europene.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Programul funeraliilor lui Mircea Lucescu: când și unde va fi înmormântat. Cum arată cavoul familiei. Foto
Capital.ro
Bani după deces în România. Cum se împarte averea în lipsa unui testament. Reguli pentru moștenire
Playtech.ro
Val de concedieri în România. Ce companii au început disponibilizările și care sunt cele mai afectate domenii
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„De ce n-ai avut grijă de el?” Ce a ieșit la iveală în cazul copilului de 12 ani care și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul unui bloc. Fratele mai mare ar fi fost martor
iamsport.ro
SURPRIZĂ! Un puternic afacerist ar fi interesat să investească la Steaua: ”Vine să se bage serios, nu să facă figurație!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari privind plata pensiilor! Miercuri, 8 aprilie, intră banii pe cardurile seniorilor. Anunț oficial
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj