Trafic restricţionat în mai multe judeţe din ţară. Vezi sectoarele închise şi rutele ocolitoare

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt semnalate drumuri naţionale su autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere, nici probleme majore privind fluența traficului pe arterele principale. În câteva judeţe, însă traficul este restricţionat din cauza unor lucrări.
Roxana Gagiu
24 apr. 2016, 06:26
Trafic restricţionat în mai multe judeţe din ţară. Vezi sectoarele închise şi rutele ocolitoare

Circulaţia rutieră pe Autostrada Timişoara – Lugoj se va închide la km 481+350 de metri (în zona localității Topolovățu Mare) astăzi, 24 aprilie 2016, în intervalul orar 8:00 –18:00, pentru perioade de timp de maximum 15 minute.

În afara acestor intervale, în care circulaţia va fi închisă, traficul se va desfășura restricţionat, pe o singură bandă de circulaţie pe fiecare cale de mers. Restricţia se impune urmare a executării lucrărilor de relocare a liniei de înaltă tensiune Mintia – Timişoara. Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră temporară, precum şi indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi la locul desfăşurării evenimentului.

Începând cu data de 18 aprilie 2016, în judeţul Buzău, pe DN2(E85), se execută lucrări de remediere a suprafeței carosabile pe podul de la Mărăcineni (podul peste râul Buzău), la kilometrul 114+800 de metri, pe prima bandă a sensului de mers Râmnicu Sărat – Buzău. Din această cauză, circulația se desfășoară pe jumătate de cale.

Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.

Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).

De asemenea, până în data de 30 aprilie 2016, DN67C (Transalpina) este închis între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpăt, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013.

Pe DN7(E81) Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între localităţile Câinenii Mici (judeţul Vâlcea) şi Lazaret (judeţul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparaţii la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația a fost deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevazută cu bariere şi semnalizată corespunzator. Întrucât în zonă, la trecerea trenurilor, se formează coloane de autovehicule, conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu se angajeze în depăşirea acestora.

Tot în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri.

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de (egală cu) 7,5 tone, din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri). Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

Până la sfârşitul lunii aprilie (28 aprilie 2016), circulaţia rutieră pe podul Giurgiu-Ruse se desfăşoară alternativ, pe o bandă, pe sectorul kilometric 64+525 -64+940, din cauza unor lucrări. Este posibil ca în zilele cu trafic intens să se formeze coloane de autovehicule.

Pentru evitarea aglomeraţiei, pot fi folosite şi alte puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria:

  • Calafat(rutier);
  • Bechet(trecere cu bacul);
  • Zimnicea(trecere cu bacul);
  • Călărași(trecere cu bacul);
  • NegruVodă (rutier);
  • VamaVeche (rutier).

Pentru a preveni producearea accidentelor rutiere pe drumurile publice, conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule prudent, să adapteze viteza de deplasare în funcţie de starea carosabilului şi vizibilitate şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic, mai ales că, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 24 aprilie, ora 14:00 – 26 aprilie, ora 20:00, vremea se va răci și se vor semnala ploi moderate cantitativ și precipitații mixte la munte http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=92.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Răsturnare de situație! Mihai Stoica, vești extraordinare înainte de FCSB – Rapid: revenire spectaculoasă! Update Exclusiv
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Doar cine îi citește cărțile poate înțelege: E comunist, cu un cult creștin rescris de el
Playtech.ro
Cât este ajutorul de înmormântare. Suma actualizată pentru decembrie
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”