Carambol pe autostradă, în Franţa. Cel puţin 12 persoane rănite, două aflându-se în stare critică

Două camioane şi şase autoturisme au fost implicate într-un grav accident produs pe o autostradă, la periferia oraşului francez Paris, cel puţin 12 persoane fiind rănite, informează presa franceză.
Sânziana Stancu
25 apr. 2016, 14:31
Carambol pe autostradă, în Franţa. Cel puţin 12 persoane rănite, două aflându-se în stare critică

Cel puţin 12 persoane au fost rănite în urma unui accident ce s-a produs, luni, pe o autostradă din Franţa, în apropiere de Paris.

Doi dintre răniţi se află în stare critică. Este vorba despre şoferul unui camion şi de cel al vehiculului cu care s-a ciocnit, informează lefigaro.fr, care îl citează pe Primarul din Yvelines, prezent la locul accidentului. Cei doi răniţi au fost transportaţi de urgenţă la spital cu elicopterul Securităţii Civile. Încă zece persoane care sunt rănite se află în stare de „urgenţă relativă”, potrivit aceloraşi surse.

Accidentul a avut loc luni, la prânz, pe Autostrada A13, în zona Mureaux, la circa 10 kilometri vest de Paris. A fost desfăşurat un important dispozitiv de securitate, precum şi vehicule de salvare la locul accidentului.

Citeşte şi Carambol cu o sută de maşini şi trei morţi pe autostradă, în Suedia VIDEO

Două camioane şi şase autoturisme au fost implicate în accident, circulaţia fiind blocată pe ambele sensuri de mers. Circa 50 de pompieri au fost mobilizaţi pentru scoaterea victimelor din vehicule.

Potrivit primelor informaţii despre accident, camionul care transporta maşini în remorca sa a traversat neregulamentar şoseaua, „din motive necunoscute” deocamdată, apoi a lovit mai multe vehiculecare circulau în sens opus, între care şi un camion de mare tonaj.

Accidentul a blocat circulaţia pe trei căi rutiere din zonă şi a format coloane de maşini pe aproximativ 20 de kilometri.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Elena Udrea: Cristela Georgescu poate ieși președinte! Lista de atuuri a soției lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Chef Cătălin Scărlătescu s-a afișat cu iubita lui! Cum arată blondina care i-a furat inima bucătarului
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte