Vasile Blaga: PNL va împrumuta bani pentru campanie

Copreședintele PNL Vasile Blaga a anunțat, luni, că liberalii vor împrumuta bani pentru campania electorală.
Iulian Tudor
25 apr. 2016, 16:04
Vasile Blaga: PNL va împrumuta bani pentru campanie

Un partid, pentru campania la nivel central, poate cheltui 2.200.000 de lei, aproximativ 400.000 de euro și avem acele două variante. O variantă pentru care noi am început demersurile încă de săptămâna trecută — un împrumut la una din bănci, nu cele de stat, pentru că amândouă nu au dreptul să împrumute partide, conform unei HG de la începutul anului. Dacă nu, să nu vă surprindă, 40 de colegi din conducerea partidului o să împrumute, în condițiile legii, partidul, urmând să-și ia banii înapoi în octombrie-noiembrie așa cum spune legea după ce se încheie toată această procedură de către AEP„, a spus Vasile Blaga, după ședința Comisiei de unificare a PNL, potrivit Agerpres.

El a explicat că împrumuturile vor fi luate pe persoană fizică și printr-un cont bancar. „Dacă auziți să nu ziceți că este altceva. Nu poți decât să împrumuți, nu poți să donezi, ca să nu fie interpretări”, a subliniat Blaga.

CITEŞTE ŞI: Vasile Blaga: Predoiu va fi ultimul candidat propus de PNL la Capitală şi viitorul primar general

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Marius Șumudică a comentat subiectul „Dan Petrescu, director tehnic la FCSB”. „Ar fi o lovitură, el arde pentru fotbal. E cel mai bun!”. Exclusiv
Capital.ro
Marile rețele comerciale din România reduc consumul de energie. AMRCR anunță măsuri voluntare aplicate în magazine și spațiile administrative
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Rusia s-a răzgândit! Răsturnarea de situație privind războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România