ATENŢIE! Măsuri suplimentare luate de poliţişti de Sărbătorile Pascale. Drumurile vor fi împânzite de radare

Poliţia Română anunţă că 13.000 de poliţişti vor fi în stradă, suplimentar faţă de dispozitivul curent cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Aceştia vor avea ca prioritate prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și salvarea de vieți.
Filip Stan
29 apr. 2016, 10:53
ATENŢIE! Măsuri suplimentare luate de poliţişti de Sărbătorile Pascale. Drumurile vor fi împânzite de radare

În perioada 30 aprilie – 2 mai a.c., 8.492 de poliţişti de la ordine publică, 1.857 de la structurile de poliţie rutieră, dar şi 2.583 de la transporturi, arme, economic, investigaţii criminale și de la alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea lăcaşurilor de cult sau a locurilor unde au loc manifestări publice circumscrise acestor sărbători.

Zilnic, peste 5.100 de patrule de siguranţă publică, dintre care 1.020 pedestre şi 4.121 auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

 De asemenea, se vor institui dispozitive mixte de ordine și siguranță publică, în zona celor peste 16.400 de lăcașuri de cult. Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult religios, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi peste 400 de aparate radar.

Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în 264 de trenuri de călători,  precum şi în 310 staţii şi triaje de cale ferată. Totodată, 19 trenuri de marfă vor fi însoţite, pe durata deplasării, de poliţişti.

 De asemenea, în această perioadă, poliţiştii de la transporturi vor patrula în 14 aerogări (internaţionale şi naţionale), precum şi în 22 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.

Sfaturi pentru a nu fi prădaţi de hoţi în preajma Sărbătorilor Pascale:

  •  În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
  •  Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!
  •  Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
  •  În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment! Priviţi cu atenţie persoanele din jurul vostru pentru a reţine cât mai multe detalii despre cei care ar putea să vă sustragă bunuri.
  •  Evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate.
  •  În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă

Recomandări pentru conducătorii auto:

  • Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
  •  Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
  •  Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
  •  Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.


DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Anca Lungu, schimbare de look! Cum arată acum fosta prezentatoare TV: "Noua mea coafură"
Fanatik.ro
Pe ce loc e România în clasamentul coeficienților UEFA după FCSB – Bologna 1-2 și U Craiova – Noah 1-1. SuperLiga, tot în cădere
Capital.ro
Lege pentru românii care au bani în cont. Se instituie un plafon minim de 3.000 de lei
Playtech.ro
Când ai voie să vinzi uscătoria blocului și ce condiții trebuie respectate. Ce spune legea
Adevarul
Cine este amanta propagandistului preferat al lui Putin. Câștigurile obținute din relația cu Vladimir Soloviov
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Care ar fi, de fapt, adevărul din spatele morții lui Tony și a Biankăi: „A fost ceva premeditat” Noi detalii ies la iveală
Cancan.ro
România, LOVITĂ de vortexul polar! Iarna 2025–2026, una dintre cele mai geroase din ultimii ani
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Vârsta de pensionare peste 65 de ani. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță în ce condiții se va aplica
stirilekanald.ro
VIDEO Ei sunt tinerii găsiți morți într-o mașină, pe un drum forestier din Harghita. Bianka și Toni erau dați dispăruți de mai multe zile
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi