Dezastru la admiterea în Poliţie din sursă externă! Aproape jumătate dintre candidaţi „au picat” testarea psihologică

Peste 700 de candidaţi s-au înscris pentru a ocupa unul dintre cele 62 de posturi de agenţi, din sursă externă, scoase la concurs de Poliţia Română, la nivelul judeţului Constanţa.
Alina Costache
30 apr. 2016, 12:16
Dezastru la admiterea în Poliţie din sursă externă! Aproape jumătate dintre candidaţi

Doar jumătate din cei înscrişi s-au prezentat la examenul psihologic. 127 de candidaţi dintre cei 370 prezenţi au fost declaraţi inapţi în urma testului psihologic. 

„Meseria de poliţist nu este atât de accesibilă pe cât ar fi crezut unii. Ministerul Afacerilor Interne a organizat o selecţie serioasă şi riguroasă. Vor urma probele fizice şi apoi cele teoretice, unde va mai urma o triere. Cred că doar jumătate dintre ei vor mai rămâne, după primul an de muncă, să susţină examenul de definitivare”, a declarat pentru „Cuget Liber”, Daniel Constantin Avasilcăi, preşedintele Sindicatului Agenţilor de Poliţie din Constanţa. Eventualele contestații cu privire la avizul psihologic de inaptitudine vor fi primite la unitățile care au efectuat recrutarea în termen de 3 zile lucrătoare de la afișarea rezultatului, respectiv până la cel mult 4 mai a.c., ora 16:00, urmând a fi înaintate, de îndată, de către aceste unități Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne în vederea soluționării acestora, conform prevederilor legale în vigoare.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Marian Aioani, făcut praf după gafa comisă în Georgia – România 1-1: ”Nu e normal! Gândește-te dacă ai o problemă”
Capital.ro
Românii care primesc bani din străinătate. Când poți fi verificat. Documentele pe care le pot cere banca sau ANAF
Playtech.ro
Cât costă să montezi un aparat de aer condiționat în 2026. Prețurile au crescut înainte de sezonul cald
Adevarul
Imagini șocante cu un student care a murit încătușat de polițiști în timp ce făptașul era lăsat liber: „Nu cred că ai fost înjunghiat, amice”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Avea ofertă de la sfertfinalista Champions League, dar a ales un salariu ”de 20 de ori mai mare”: ”Am greșit!”
MediaFlux
Obligații noi pentru cei care stau la bloc. Vecinii pot obține acum daune mari în instanță
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți