Unul dintre supravieţuitorii din Colectiv: „Cea mai mare vină o are Piedone. Trăieşte el cu asta?”

Alex Plîngu este unul dintre supravieţuitorii iadului din Colectiv. Este o fire veselă, glumeşte şi râde mult, este plin de energie, iar când merge pe stradă fredonează melodii şi dansează. Privirea lui se schimbă, însă, atunci când îşi aduce aminte de ceea ce a însemnat „Colectiv”.
Iulian Tudor
30 apr. 2016, 12:41
Unul dintre supravieţuitorii din Colectiv:

Alex Plîngu are arsuri de gradul 2B şi 3 pe mâna dreapta şi pe aproape tot spatele, piciorul stâng i-a fost zdrobit, iar de pe cel drept i-au fost luate grefe şi a stat internat în Secţia de Chirurgie Plastică de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” timp de 2 luni, în care a suferit două intervenţii estetice şi a trecut prin 20 sau 30 de curăţări de pansamente, scrie adevarul.ro.

Alex îşi aminteşte de clipele în care a izbucnit incendiul. Iniţial, nu ştia cât de gravă este situaţia. A mers cu o amică în clubul „Colectiv”. Era fericit că prinsese masă chiar lângă scenă pentru că atunci când ajunsese era încă liber, şi s-a aşezat chiar lângă stâlpul care a fost cuprins de flăcări.

Scânteia a pornit incendiul chiar la doi metri deasupra lui. Credea că cineva va stinge focul imediat, însă n-a văzut decât cum, în trei secunde, flăcările s-au extins pe tot tavanul: „Ne uitam toţi, a ţipat cineva şi după aia toţi s-au panicat şi au început să se împingă. În momentul ăla am luat-o pe amica mea şi am împins-o în faţă. S-a stins lumina. Singura lumină venea de sus de la flacără. Era foarte cald, incredibil de cald, cuptor. Atunci am pierdut contactul cu ea (cu amica lui – n.r). A strigat scafandrul cu care am fost şi în salon să stăm jos şi a fost o idee foarte bună pentru că după a început să iasă fumul. Mergeam lăsaţi în jos şi la un momentdat a căzut un burete pe spatele meu, care mi-a ars jumătate din spate. Şi după aia veneau flăcări în faţa mea şi am pus mâna să nu mă ard la faţă (aşa a căpătat arsura de pe mâna dreaptă – n.r). Noi eram relativ mai aproape de ieşire, chiar dacă am fost lângă unde a luat foc. Dar din spate au venit alţii mai panicaţi”.

Iar cei veniţi din spate, panicaţi, sunt cei care au creat zidul de oameni de la uşa din club. Acela a fost momentul în care Alex Plîngu a fost prins sub oameni: „Erau foarte panicaţi în spate şi la un moment dat o persoană mai solidă m-a împins şi am căzut. Eram jumătate înăuntru, jumătate afară. Am căzut şi după aia s-a făcut un zid de oameni peste mine. M-am zbătut să ies singur. Sunt o persoană foarte ambiţioasă şi nu mă las. În momentul ăla muream de nervi şi era să mor şi la propriu pentru că nu puteam să ies şi pentru că era să mor aşa. Atunci am spus «Doamne, te rog frumos, nu vreau să mor aşa. Nu vreau să mor în chinuri». Sunt genul care nu se lasă, deşi în momentul ăla am crezut că e o pedeapsă pentru mine. Dar în momentul ăla am simţit că am pentru ce să lupt. Mi-a dat sens şi am ştiut ce vreau să fac”.

Pe Alex Plîngu au încercat să îl salveze trei oameni, însă abia cel de-al treilea a reuşit să îl scoată de sub mormanul de oameni care căzuseră peste el. La ieşire, Alex şi-a sunat mama din instinct şi i-a spus „Mamă, vino că ard”.

Acum, la şase luni de la Colectiv, Alex spune că este supărat pentru că lumea a uitat, că autorităţile închid ochii şi că vinovaţii sunt în libertate, că nimeni nu plăteşte, iar unii au curajul să îşi dorească să se întoarcă la putere: „Cum să ai tupeul ăsta? Asta nu percep. Cum crezi că aş putea să reacţionez dacă l-aş vedea pe Piedone lângă mine? Când ştiu că din cauza lui am arsura asta pe mână şi pe spate şi că n-o să mai fiu niciodată la fel? Plus ce am văzut. Şi plus cei care au murit, de le ştiu poveştile tuturor, pentru că pe mine m-a interesat să ştiu cine, ce a făcut şi de ce. Când era mormanul ăla de oameni peste mine, eu am văzut un copil care plângea în faţa mea şi îmi cerea ajutor. Se stingea şi nu mai avea forţă. Mie îmi cădea pielea şi puneam carne pe carne să îl trag şi n-am putut. Plângeam şi i-am spus «iarta-mă că nu pot să te salvez». Trăieşte Piedone cu asta?

Pentru Alex, principalul vinovat este fostul primar Cristian Popescu Piedone: „Cea mai mare vină o are Piedone pentru că a dat aprobarea respectivă. El a dat semnătura. A omorât 64 de copii nevinovaţi”.

CITEŞTE ŞI: Patriarhia Română va organiza un PARASTAS de şase luni pentru victimele din COLECTIV

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Gigi Becali și-a distrus vedeta de la FCSB: „Fotbalist de sală! Ți-am dat eu, ca prostu’, salariu mare”
Capital.ro
Nu se mai dă ceasul? UE vrea să renunțe la schimbarea orei: A venit timpul să oprim
Playtech.ro
Ce pensie vei avea în 2030 dacă azi câștigi 3.000, 5.000 sau 7.000 lei. Simulare completă
Adevarul
Descoperire șoc. Vaccinul ARNm anti-COVID, arma secretă care combate cancerul
wowbiz.ro
Ce l-a împins pe Daniel Popa, directorul general al Termocentralelor Constanța, să își pună capăt zilelor e TERIFIANT! Detalii de ultim moment
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Simona Halep a pierdut 18 milioane de dolari! Americanii anunță declinul financiar uriaș
kanald.ro
Când ar fi murit, de fapt, Bianka și Tony. Au apărut rezultatele preliminarii ale necropsiei în cazul tinerilor găsiți morți, în Harghita!
Cancan.ro
NASA, în alertă! O cometă uriașă amenință Pământul
iamsport.ro
Gigi Becali a ”dinamitat” vestiarul FCSB! Cum i-a întors pe unii jucători împotriva celorlalți: ”Li s-a stricat complet starea de spirit”
MediaFlux
Pensionarii români primesc 170 de lei în plus în luna noiembrie! Cine beneficiază de ajutor direct pe cupon
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi