PROGNOZA METEO. Vremea se răceşte. Meteorologii anunţă ploi şi ninsori la munte

PROGNOZA METEO. Vremea se va răci treptat. Temporar va ploua şi vantul continua sa sufle destul de tare. La munte, la altitudini de peste 1700 m, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Ionela Marcu
02 mai 2016, 12:55
PROGNOZA METEO. Vremea se răceşte. Meteorologii anunţă ploi şi ninsori la munte

PROGNOZA METEO. MARTI În regiunile din jumătatea de sud a ţării, vremea va fi instabilă şi se va răci accentuat, ploile vor fi frecvente şi în general importante cantitativ. Astfel, în Oltenia, in Muntenia, in Dobrogea şi in sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură se vor cumula local peste 20…25 l/mp şi izolat peste 40…50 l/mp. La altitudini de peste 1700 m, în special în Carpații Meridionali, precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, ploile se vor semnala local, iar regimul termic va fi în general apropiat de cel normal al datei. Vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va cu intensificări temporare, cu viteze de 55…65 km/h, în sud, în sud-est şi în centru, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 gr in dealurile subcarpatice și 20 de gr in nordul Crisanei si in Maramures.

BUCURESTI. Vremea va fi instabilă şi se va răci accentuat. Cerul va fi acoperit de nori va ploua moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări.Temperatura maximă va fi de 13…14 grade.

CITEŞTE ŞI COD GALBEN DE PLOI, VÂNT şi NINSORI în jumătate de ţară

PROGNOZA METEO. MIERCURI cerul ramane acoperit de nori și ploua în majoritatea zonelor. În sudul şi inestul ţării, precum și la munte ploile vor cadea pe arii extinse, iar în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei şi în zona Carpaților Meridionali și Orientali cantitățile de apă cumulate vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp. La munte, la altitudini de peste 1700 m, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în est şi în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, dar şi în zona montană, unde rafalele vor depăşi 70 km/h. Temperaturile maxime, mult mai scăzute decât cele obişnuite ale datei în sud, în sud-est şi în centru, se vor încadra la nivelul întregii ţări între 10 gr in estul Transilvanieie si cel mult 20 de gr in Crisana si in Maramures.

BUCURESTI. Vremea se va menţine închisă şi deosebit de rece pentru acestă dată. Mai ales în prima parte a intervalului, temporar va ploua si vantul continua sa sufle destul de tare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade.

PROGNOZA METEO. JOI ploile se mai restrang. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi pe arii relativ extinse mai ales in prima parte a zilei îndeosebi in sudul și in estul țării, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali. Vântul va sufla cu intensificări în cursul zilei în special în jumătatea estică a teritoriului și la munte, unde vor fi intervale de timp în care la rafală se vor depăși viteze de 50…55 km/h.temperaturile mai cresc față de ziua anterioară îndeosebi în regiunile extracarpatice, se vor apropia de mediile climatologic specifice acestei date din an, astfel că maximele vor fi cuprinse între 15 gr in zona litoralului și 23 de gr in Banat.

BUCURESTI. Vremea se va încălzi, astfel incat temperaturile se apropie de normalul datei din calendar. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare insa doar trecator ploaie slaba, iar vântul va avea ceva rabufniri . Temp maximă va fi de 19…20 gr.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Ai muncit 8 ani în grupa I sau II? Ce sumă se adaugă la pensie și ce se întâmplă cu anii suplimentari
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte