SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ: Ce riscă femeile care lucrează în MIERCUREA ALBĂ

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri şi vineri sunt zile cu "harţi”, adică există dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. De asemenea, miercurea si vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii), avem dezlegare la peşte.
Alina Costache
03 mai 2016, 14:27
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ: Ce riscă femeile care lucrează în MIERCUREA ALBĂ

SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ: În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

O veche tradiție menționează că femeile care nu restectă tradiția vor atrage în casa lor ghinioanele,  iar  în familia respectivă,  gospodina nu va avea ” ce să pună pe masă” tot anul.

Ziua de joi poată numele de Joia Verde. În această zi se cinstesc holdele, grădinile şi grânele, iar cine munceşte în această zi asuce asupra casei ghinionul, seceta şi dăunătorii în livezi. Această zi mai este numită şi Joia Rea, motiv pentru care se face un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Tradiții în Săptămâna Luminată

Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morţilor. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor. Cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise, potrivit unor credinţe populare. Altele descriu că acela care se naşte în această săptămână va fi un om norocos.

SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ tradiții și obiceiuri. De asemenea, odată cu sărbătoarea Învierii se deschid mormintele şi spiritele morţilor părăsesc cimitirele pentru a petrece sărbătorile împreună cu cei vii. De aici şi alte obiceiuri, precum aprinderea focurilor pentru morţi, dar şi pentru vii, pe dealuri sau în preajma bisericilor, unde se află şi cimitirele.

SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ tradiții și obiceiuri. Focul are un rol apotropaic, adică de îndepărtare a spiritelor malefice. O altă tradiţie spune că spiritele morţilor vin să se încălzească la aceste focuri.

SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ tradiții și obiceiuri. Totodată, în a doua zi din Săptămâna Luminată, există, mai ales înspre vestul țării, un ritual numit Jocul Lioarelor. Fetele tinere fac jurământ că se vor ajuta una pe cealaltă de acum încolo, o promisiune de prietenie pe viaţă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
E oficial, Alfred Simonis a semnat contractul. La Timişoara va fi construit al doilea cel mai mare stadion din România. Video
Capital.ro
Primăria Capitalei schimbă regulile pentru ajutoare. Vouchere eliminate, stimulente reduse și plăți suspendate
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Bătrâna, comuna uitată în munți, cu 50 de locuitori și pistă de biciclete. „Satele n-au apă și curent, iar pe pistă merg tractoarele”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
Dezastru în Superliga! După CFR Cluj, un alt club vrea insolvența
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat