Incendiu APOCALIPTIC în provincia Alberta din Canada. Toţi cei 53.000 de locuitori au fost evacuaţi FOTO şi VIDEO

Aproape 30.000 de locuitori au părăsit marți Fort McMurray, după ce au primit ordinul de evacuare în timp ce incendiile de pădure devastau primele case ale acestui oraș situat la 400 de kilometri nord de Edmonton, capitala provinciei Alberta (vest), transmite AFP, citată de Agerpres.
Filip Stan
04 mai 2016, 06:21
Incendiu APOCALIPTIC în provincia Alberta din Canada. Toţi cei 53.000 de locuitori au fost evacuaţi FOTO şi VIDEO

„Incendiul avansează rapid, a fost declarat ordinul de evacuare” pentru toate cartierele orașului cu 100.000 de locuitori, au anunțat în jurul marți seară serviciile de urgență din Alberta.

„Este o situație înfricoșătoare și stresantă pentru persoanele care au fost nevoite să își părăsească locuința în aceste condiții”, a declarat premierul provinciei, Rachel Notley, în cursul unei conferințe de presă.

Obiectivul este de „a asigura securitatea persoanelor, de a le determina să părăsească orașul și de a supraveghea că sunt nevătămate și în siguranță”, a adăugat ea.

Până în acest stadiu, „am fost informați că nu există niciun rănit și nicio victimă”, a continuat Rachel Notley, menționând că spitalul era în curs de evacuare marți seară.

Ținut sub control până luni seară în sudul orașului, incendiul a fost împins de vânturi spre nord-est cu 50 de kilometri pe oră și a cuprins rapid marți primele cartiere din cauza secetei care afectează provincia unde recordurile de temperatură au ajuns la aproape 30 de grade Celsius, informează Agerpres.

„În total, nouă bombardiere de apă, 12 elicoptere și peste o sută de pompieri” luptă cu focul, iar alții au fost chemați ca întăriri, a explicat viceministrul agriculturii responsabil cu pădurile, Bruce Mayer.

Rachel Notley a adăugat că, inițial, au fost mobilizați 160 de polițiști pentru a organiza evacuarea a 30.000 de persoane din partea de sud a orașului.

Anunțând în jurul orelor 22.00 GMT primele evacuări și „altele care urmează”, Melissa Blake, primarul din Fort McMurray, a lansat un apel populației la calm pentru a ajunge la refugiile, cele mai multe improvizate, situate la circa 20 de kilometri spre nord.

În acest oraș locuit în principal de lucrători ai companiilor petroliere care exploatează șisturile bituminoase, responsabilii au atras atenția că mai multe locuințe au căzut pradă flăcărilor și că incendiul se extinde.”Ca importanță a evacuării, este cea mai importantă organizată vreodată în provincie”, a apreciat premierul Notley.

Televiziunile locale au arătat imagini cu lungi coloane de mașini mergând spre nord pe autostrada din mijlocul orașului cuprins de flăcări. Cu autostrada închisă spre sud, aeroportul a fost nevoit să își anuleze numeroase zboruri din cauza dificultăților întâmpinate de pasageri pentru a ajunge la aerogară, potrivit autorităților portuare.

Împreună cu guvernul federal, se are în vedere un pod aerian. Dacă această măsură excepțională va fi pusă în aplicare, obiectivul „va fi înainte de toate pentru persoanele cu probleme medicale, iar prioritatea noastră va fi să le îndreptăm” spre alte unități sanitare, a explicat Rachel Notley.

Premierul canadian, Justin Trudeau, a dat asigurări că urmărește evoluția situației dramatice. „Mă gândesc la persoanele care au fost afectate de incendiul de la Fort McMurray (…) Fiți prudenți și urmați ordinele de evacuare”, a scris el pe contul său de Twitter.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Nattasha și Lorenzo, al treilea cuplu de la Insula Iubirii, sezonul X! Ea are o meserie atipică
Fanatik.ro
Ăsta e adevăratul motiv pentru care Dinamo l-a pierdut gratis pe puștiul care face furori în Liga 2: „Nu puteam să-i oprim ascensiunea!”
Capital.ro
Bani pe care pensionarii îi pot pierde dacă nu îi cer. Drepturile care nu vin automat în 2026
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Merită să pleci din România? Ce spun cei care regretă că n-au emigrat mai devreme și cei care s-au întors
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pe litoral! Plaja din Olimp, închisă după descoperirea unui fragment de dronă
iamsport.ro
'Oracolul din Bălcești' spune când vom avea un nou guvern. A oferit și două nume de premier
MediaFlux
Anunțul momentului despre extinderea CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei după 2027: Bolojan: „Măsurile adoptate trebuie menținute”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat