Surse: Funcţionarii de la Primăria Sectorului 5 ar fi falsificat semnături pe listele electorale pentru Vanghelie

Procurorii DNA fac verificări privind suspiciunea potrivit căreia funcţionari din Primăria sectorului 5 al municipiului Bucureşti s-ar fi folosit de datele personale ale unor persoane fizice, date de care au luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi ar fi falsificat o parte dintre semnăturile de pe listele electorale, au declarat surse judiciare.
Filip Stan
06 mai 2016, 17:52
Surse: Funcţionarii de la Primăria Sectorului 5 ar fi falsificat semnături pe listele electorale pentru Vanghelie

Mai mulţi angajaţi din cadrul Consiliului Local al Sectorului 5 ar fi adunat datele personale, respectiv nume, prenume, CNP, adresa de domiciliu ale unor locuitori ai sectorului 5, creându-şi în acest fel baze de date.

În cauză există suspiciunea că aceste baze de date ar fi fost constituite cu persoanele aflate în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru acordarea certificatelor cu grad de handicap, au precizat sursele citate de Agerpres.

Conform acestora, funcţionari din cadrul comisiei pentru acordarea gradului de handicap ar fi pretins şi ar fi primit sume de bani pentru eliberarea certificatelor de handicap, prelungirea acestora sau preschimbarea gradului de handicap, parte dintre beneficiari neîndeplinind condiţiile legale în acest sens.

Citeşte şi:  Percheziţii la partidul lui Vanghelie: O formă de intimidare. Pot fi oprit să candidez doar dacă mă împuşcă în cap

În acest mod, funcţionarii şi-ar fi constituit o bază de date privindu-i pe unii dintre locuitorii sectorului 5, date care ar fi fost folosite pentru a fi întocmite listele electorale cu numărul minim de susţinători pentru înscrierea în procesul electoral pentru funcţia de primar la alegerile din 2016.

Procurorii fac verificări privind suspiciunea că, pentru obţinerea numărului de semnături necesare pentru înscrierea în procedura electorală de alegere în funcţia de primar a lui Marian Vanghelie, funcţionari din cadrul Primăriei sectorului 5 s-ar fi folosit de aceste date, ar fi permis accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi ar fi falsificat o parte dintre semnăturile executate pe aceste liste de strângere a semnăturilor, în scopul de a strânge numărul minim de semnături solicitat de legea electorală, au arătat sursele citate.

Conform acestora, în cauză există suspiciuni şi că bazele de date ar fi fost folosite pentru organizarea unor evenimente cu caracter politic, ocazie cu care mai mulţi cetăţeni ai sectorului 5 ar fi fost recompensaţi cu excursii turistice, mese la restaurant, cadouri sau telefoane mobile.

DNA a anunţat vineri că procurorii efectuează percheziţii în 6 locaţii situate în Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care două aparţin unei instituţii publice, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie şi asimilate acestora, printre care şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în legătură cu falsificarea listelor electorale, comise în 2016.

Surse judiciare au declarat că sunt efectuate percheziţii la Primăria sectorului 5 şi la un punct de relaţii cu publicul care aparţine aceleiaşi instituţii şi că faptele investigate ar avea legătură, printre altele, cu falsificarea listelor electorale pentru candidatul Marian Vanghelie.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Mi s-a spus că aș mai avea 2-3 ani de trăit”. Mărturii cutremurătoare ale unei campioane europene care a aflat că are cancer la doar 33 de ani
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Tranzacția anului în retail: frații Pavăl cumpără Carrefour România. Ce înseamnă pentru clienți preluarea supermarketurilor
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?