Raed Arafat, în cazul lui Patrick Ekeng: Până acum, s-au găsit nişte nereguli serioase

Raed Arafat, secretar de stat în MAI, a declarat că s-au găsit nereguli "serioase" în urma controlului efectuat sâmbătă de Departamentul pentru Situații de Urgență, împreună cu Ministerul Sănătății, în cazul decesului fotbalistului de la Dinamo Patrick Ekeng.
Iulian Tudor
07 mai 2016, 20:03
Raed Arafat, în cazul lui Patrick Ekeng: Până acum, s-au găsit nişte nereguli serioase

„Astăzi (sâmbătă – n.r.) am început o acțiune de inspecție și control a DSU, împreună cu MS, și încă la momentul acesta acțiunea este în desfășurare. Mâine (duminică – n.r.) cred că o să ieșim cu mai multe concluzii. Deja am informații, dar nu vreau să spun nimic până ce nu finalizează colegii raportul. (…) În mod normal, o ambulanță a unui serviciu privat de o anumită categorie nu are de ce să fie alta decât a serviciului public, legea este foarte clară în acest sens. Noi ce am verificat astăzi este dacă toate aspectele, inclusiv cele prevăzute prin autorizarea dată de către Direcție Sanitară firmei respective, au fost respectate. Ce pot să spun până acum că s-au găsit niște nereguli serioase, dar nu mă pronunț până nu am raportul final al colegilor. Aceste nereguli înseamnă că cineva nu a respectat regulamentele și legislația sau după ce a obținut o autorizație a modificat ceva și nu a respectat mai departe ce la momentul autorizării a fost vizibil că este corect”, a spus sâmbătă seara, la Antena 3, Raed Arafat, potrivit Agerpres.

El a precizat că, în urma unor controale efectuate de-a lungul timpului la serviciile private de ambulanță, au fost retrase autorizații de funcționare și s-au aplicat amenzi mari.

„Am oprit servicii private de ambulanță și am retras autorizația șase luni acum un an tocmai pe situații de acest gen. Am amendat servicii, amenzi foarte serioase după ce am făcut inspecții și am văzut că ceva nu este ok. Și pe serviciile publice le controlăm și inspectăm și acolo unde găsim nereguli normal că primesc amenzile și primesc sancțiunile pentru neregulile respective”, a explicat secretarul de stat.

Potrivit acestuia, este ușor de observat dacă un pacient a fost supus manevrelor de resuscitare.

„În mod normal, un pacient care a fost supus manevrelor de resuscitare se vede acest lucru pe el. În primul rând, se vede când îl pui pe monitorizare, electrozii de monitorizare rămân (…) când cobori din mașină în mod normal iei monitorul cu tine, nu îl desfaci în mașină. Regulile medicinei de urgență sunt acelea că bolnavul, odată începută monitorizarea lui, nu o întrerupi până la momentul în care decizi că nu mai trebuie să fie monitorizat”, a arătat șeful DSU.

Raed Arafat a precizat că, în cazul în care un pacient este în stop cardio-respirator și, mai ales, îi lipsește pulsul, resuscitarea acestuia începe pe loc.

„De ce face acest lucru — pentru că, în cazul unui stop cardiac, pacientul devine starea lui contra cronometru, deci defibrilarea trebuie să aibă loc rapid, oxigenarea trebuie să fie rapidă și atunci nu pierzi timpul prin manevre de evacuare a pacientului decât dacă ești în pericol și trebuie să scoți pacientul din zonă, ceea ce nu era cazul, sau dacă nu ai ce face și vrei să pleci ca să ajungi în altă parte cu pacientul, dar și aici preferabil este să stai să faci resuscitarea și să chemi acolo o echipă decât să fugi cu bolnavul fără manevre”, a susținut demnitarul.

Secretarul de stat a spus că, în conformitate cu Legea sportului, la astfel de competiții este necesară prezența unui echipaj cu o ambulanță de tip B, care să aibă dotarea corespunzătoare, ce presupune un defibrilator, o trusă de resuscitare, oxigen, aspirator.

„Regulamentul FRF este un pic mai general, vorbește de autosanitară, dar legea (n.r. Legea sportului) este foarte clară și bate orice regulament. Legea spune că cel puțin ambulanța trebuie să fie de nivelul unui echipaj de prim ajutor calificat cu o ambulanță de tip B. Ambulanța de tip B, echipamentele: defibrilator, oxigen, trusă de resuscitare, aspirator — sunt obligatorii. Aceste lucruri nu pot să lipsească dintr-o ambulanță de tip B, altfel ambulanța nu mai este de tip B”, a subliniat Raed Arafat.

Citeşte şi: Ambulanţa care l-a transportat pe fotbalistul Patrick Ekeng a fost sigilată

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Fără milă! Jucătorul exclus din lot la derby-ul FCSB – Rapid: „Nu putem accepta așa ceva!”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Meteorologii anunţă ninsori în Bucureşti de Crăciun. Zilele în care va fi zăpadă în Capitală
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Armistiţiu de Crăciun, propus de Ucraina. Condiția ridicată de Kremlin
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde