Dacian Cioloş, despre grupurile de interese din sănătate: Cadariu nu mi-a spus niciodată nimic

Dacian Cioloș a declarat luni seară că fostul ministru al Sănătății, Patriciu Achimaş Cadariu, nu i-a spus niciodată despre existența unor grupuri de interese în sistemul de sănătate.
Filip Stan
09 mai 2016, 18:47
Dacian Cioloş, despre grupurile de interese din sănătate: Cadariu nu mi-a spus niciodată nimic

Dacian Cioloş i-a cerut lui Patriciu Achimaş Cadariu să facă publice informații despre grupurile de interese din sănătate, dacă le deține.

„Mie nu mi-a spus niciodată până acum nimic, dacă are ceva elemente, la fel cum au făcut și alți miniștri sau foști miniștri după ce au plecat că sunt grupuri de interese… Eu aștept în continuare să spună public lucrurile astea. Eu întotdeauna ce am avut de spus am spus public și o spun public. Pe de altă parte, am spus că n-o să mă vadă cineva criticând un fost ministru sau ministru. Atunci când am observații de făcut le spun în direct. Dacă domnul Achimaș atât a înțeles din colaborarea pe care am avut-o cinci luni, e problema dânsului”, a afirmat prim-ministrul înainte de participarea la recepția de Ziua Europei.

Citeşte şi: Patriciu Achimaş Cadariu a demisionat, Dacian Cioloş a preluat interimatul la Sănătate. Klaus Iohannis a semnat decretul

Cioloș a adăugat că a avut o discuție în cursul dimineții de luni cu Cadariu în cursul căreia fostul ministru i-a atras atenția că reformele pe care intenționează să le promoveze în domeniul sănătății ar duce la privatizarea sistemului sanitar și a subliniat că el nu urmărește acest lucru.

„Mie mi-a spus dimineață, când am avut o discuție, că reformele astea pe care vrem să le facem să nu cumva să împingă lucrurile spre privatizarea sistemului de sănătate, că asta s-ar urmări. Nu am niciun obiectiv de a privatiza sistemul de sănătate, nu asta e ideea care e la baza reformei. Eu aș fi așteptat și de la dânsul să vină cu idei de reformă care să țină cont de viziunea pe care dânsul o are — și are o viziune legată de sistemul de sănătate — ci și legat de realitățile cu care ne confruntăm de la o săptămână la alta. Deci mai mult nu am ce să comentez. Eu voi fi transparent cu tot ceea ce fac, voi explica fiecare decizie, oricine va fi ministru Sănătății îi voi cere să facă același lucru, pentru că problema pe care o avem noi acum este o mare neîncredere a cetățenilor în sistemul de sănătate și dacă cu astfel de declarații continuăm să amplificăm această neîncredere nu știu dacă în felul ăsta vom rezolva mai ușor problemele”, a adăugat prim-ministrul.

El a spus că se așteaptă de la oamenii din sistem „să vină cu mesaje care să se bazeze pe realitate și pe fapte care să crească gradul de încredere și nu să arunce petarde care n-au susținere”.

„Dacă au susținere, eu aștept pe oricine să vină și să spună public lucrurile respective pentru că eu nu am nimic de ascuns”, a concluzionat premierul. 

Patriciu Achimaș-Cadariu a declarat la Antena 3 că trebuie gândită foarte bine reforma în sănătate, „nu doar pentru a răspunde unor opțiuni, unor grupuri care doresc musai să demonstreze că au dreptate”.

Întrebat la ce grupuri se referă, Cadariu a replicat: „Știți foarte bine la cine mă refer. Eu mă refer la sistem în general și la reprezentativitate. Aici avem pe de o parte o masă de pacienți și avem o masă de profesioniști în sănătate care sigur că pot și ei să dezamăgească, pot să greșească, dar ei sunt singurii care reprezintă sistemul și pentru care nu avem decât vorbe de ocară, de ponegrire și de a scădea în continuare încrederea în ei, oare cui folosește aceste lucru?”.

Citeşte şi: Dacian Cioloş: Nu am primit informări de la SRI în privinţa dezinfectanţilor 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT