Astăzi încep înscrierile pentru examenul de primariat în medicină

Înscrierile pentru examenul de primariat - sesiunea iunie încep luni, urmând să se încheie pe 31 mai, a anunțat Direcția de Sănătate Publică.
Iulian Tudor
16 mai 2016, 07:31
Astăzi încep înscrierile pentru examenul de primariat în medicină

Ministerul Sănătății organizează pe 21 iunie examen pentru obținerea gradului de primar pentru medicii, medicii dentiști și farmaciștii cu o vechime de minim cinci ani ca specialiști până la data de 31 decembrie 2016 efectuată în specialitatea pentru care doresc să obțină gradul profesional.

Examenul se va desfășura în centrele universitare medicale care pot asigura condițiile de organizare și desfășurare a tuturor probelor prevăzute în tematicile specialităților solicitate, precum și componența comisiilor de examinare pentru specialitățile respective. Candidații vor depune dosarele de înscriere pentru examen la direcțiile de sănătate publică din centrele universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Arad, Brașov și Galați, respectiv la direcțiile medicale ale ministerelor cu rețea sanitară proprie„, precizează sursa citată.

Cadrele didactice și de cercetare științifică medicală vor depune dosarele de examen în aceeași perioadă, respectiv între 16 și 31 mai, inclusiv la sediul Ministerului Sănătății.

Arondarea candidaților pe specialități și centre universitare va fi afișată la data de 7 iunie pe site-ul Ministerului Sănătății, www.ms.ro, la rubrica informare/concursuri, concursuri examene/concursuri.

Listele nominale ale candidaților admiși, precum și președinții de comisii, data, locul și ora de prezentare la examen se vor afișa la data de 16 iunie pe același site.

Examenul va consta din una, două sau trei probe clinice și proba practică conform tematicilor specialității respective.

Fiecare probă de examen este eliminatorie, dacă nu se obține minimum nota 8,00. Media minimă de promovare și confirmare în gradul profesional de medic, medic dentist sau farmacist primar este 8,00 (opt). Candidații care nu obțin această medie vor fi declarați nepromovați„, indică sursa citată.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
FCSB e Steaua? Ceartă în direct Marian Aliuță – Vivi Răchită: „Te-a plătit Gigi Becali, ai uitat?”
Capital.ro
Am pierdut-o pe cea mai mare actriță a României. Nimeni nu o va putea înlocui. A fost unică!
Playtech.ro
Serie de cutremure în România în urmă cu scurt timp! Unde s-au simţit seismele
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet