Proiectul care prevede înfiinţarea a cel puţin o creşă la 15.000 de locuitori, adoptat tacit

Consiliul local va asigura condițiile pentru înființarea a cel puțin o creșă la 15.000 de locuitori din zona de competență, după cum prevede un proiect de lege adoptat tacit, marți, de plenul Camerei Deputaților.
Iulian Tudor
17 mai 2016, 09:02
Proiectul care prevede înfiinţarea a cel puţin o creşă la 15.000 de locuitori, adoptat tacit

Potrivit proiectului pentru modificarea Legii 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, înființarea acestor instituții se poate face și prin construirea unor anexe la grădinițele existente, astfel încât să poată prelua și copiii de la vârsta de un an, informează Agerpres.

Cheltuielile privind înființarea creșelor din sistemul public se vor asigura din fonduri proprii, fonduri structurale europene, precum și din alte surse de finanțare legal constituite.

Prin inițiativa legislativă se dorește impulsionarea mamelor pentru a se întoarce la serviciu, prin facilitarea accesului la înscrierea copiilor la creșă. În același timp, proiectul vine ca o măsură pentru reintegrarea timpurie în activitatea profesională a femeilor care au născut și doresc să-și continue dezvoltarea profesională, susțin inițiatorii.

Dincolo de remunerare, concediu maternal sau ajutoare financiare pentru creșterea copilului, statul trebuie să își dezvolte politicile în ceea ce privește înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, pentru că una dintre problemele cu care se confruntă tinerele familii este aceea privind îngrijirea și educația timpurie a copilului„, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul de lege este inițiat de Florentin Gust (neafiliat) și semnat de deputații Maria Grecea (PNL), Dumitru Niculescu (UNPR), Ionel Stancu (minorități) și Liliana Ciobanu, Răzvan Condurățeanu, Maria Dragomir (neafiliați).

Camera Deputaților este primul for sesizat în acest caz.

Termenul pentru dezbatere și vot final de 9 mai fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituție și ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaților.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Investiția de peste 400 de milioane de dolari făcută de un celebru sportiv. A devenit ”regele imobiliarilor” peste noapte
Capital.ro
Românii nu-l uită pe Călin Georgescu. Planul care se pregătește: Să aduceți suverani adevărați!
Playtech.ro
Autorizaţie de construcţie. Când ai nevoie de act pentru solarii, bucătării de vară sau anexe
Adevarul
Inspecția Judiciară i-a răspuns unui clujean că este beneficiarul grevei magistraților pentru pensii: „E de-a dreptul sfidător”
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Mihai Stoichiță, gest lipsit de respect la înmormântarea lui Emeric Ienei
MediaFlux
Înmormântarea lui Emeric Ienei. Generația Steaua ’86 s-a reunit la catafalc. ”Nea Imi”, omagiat cu torțe de suporterii Stelei, iar nepoata i-a cântat imnul
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume