ALEGERI SUA 2016: Melania Trump, o altfel de Primă Doamnă

După alegerile din noiembrie, Casa Albă ar putea găzdui o familie atipică de prezidenţiabili. Dacă lui Donald Trump îi cunoaştem deja trecutul şi caracterul, să aflăm câte ceva şi din CV-ul soţiei sale.
Alina Costache
19 mai 2016, 10:23
ALEGERI SUA 2016: Melania Trump, o altfel de Primă Doamnă

Toată lumea se întreabă ce şanse are magnatul imobiliarelor să câştige alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Şi, totodată, dacă cea de-a treia lui soţie, Melania, are stofă de Primă Doamnă. Căci, în timp ce republicanul Donald Trump îi dă emoţii puternice contracandidatei sale, democrata Hil­lary Clinton, cu care se află într-o cursă umăr la umăr pentru fotoliul prezidenţial, Melania se află într-o altfel de campanie, aceea de-a con­vinge că poate fi o demnă succesoare a lui Mi­chelle Obama. 

Manechin de profesie, cu trăsături moşteni­te de la o mamă slovacă şi un tată austriac, şi cu o carieră în modelling începută încă de la 5 ani, Melanija Knavs a primit o educaţie care a pregătit-o, cumva, pentru a duce o viaţă privile­giată. Chiar dacă provenea din blocul comunist, vorbea patru limbi străine, făcea gimnastică aproape la nivel de performanţă şi mergea în vacanţă la schi în Italia – de unde tatăl ei impor­ta maşini de lux. De altfel, acolo a şi semnat un contract generos cu o agenţie de modelling din Milano, care i-a înlesnit mutarea în New York, când a împlinit 18 ani. 

Citește pe okmagazine.ro povestea soției lui Donald Trump!

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Daniel Șendre, întrebare incomodă pentru fanii „câinilor”: “Dinamo a început să răspundă la exigențele suporterilor. Tribunele când?”
Capital.ro
România riscă să rămână fără miliarde de euro din PNRR. Ce se întâmplă cu banii neaprobați de Bruxelles
Playtech.ro
Cu cât poți depăși limita de viteză fără să rămâi fără permis. Pragurile care contează în 2026
Adevarul
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Foto bombă! Am găsit paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
MediaFlux
Luna în Capricorn de pe 17 octombrie 2026. Noroc pentru anumite zodii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT