SCHIMBĂRI MAJORE ÎN SĂNĂTATE ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT. Ministrul Muncii: Ordonanţa salarizării bugetarilor nu e o revoluţie

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că ordonanţa salarizării bugetarilor nu e o revoluție salarială, ci o ordonanță de urgență cu scopuri precise. Spre exemeplu, în sănătate, medicii vor avea cu toții același salariu pentru aceeași funcție și aceeași vechime, iar în educație, criteriile de performanță depind de specificul activității.
Filip Stan
19 mai 2016, 19:01
SCHIMBĂRI MAJORE ÎN SĂNĂTATE ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT. Ministrul Muncii: Ordonanţa salarizării bugetarilor nu e o revoluţie

„La muncă egală să fie și o retribuție egală. Cel de-al doilea obiectiv, structural, provine din situația din sănătate, unde e nevoie și unde guvernul vrea să transmită un mesaj că nevoie de reforme. Și din punctul de vedere al salarizării vrem să reșezăm grila. Corecțiile sunt doar niște corecții în sistem. Eliminăm inechitățile în instituție publică, la nivel de unitate. Acum sunt angajați încadrați pe aceeași funcție, cu aceeași vechime, dar cu salarii diferite. Poate fi considerată discriminare. În sănătate, medicii vor avea cu toții același salariu pentru aceeași funcție și aceeași vechime. Corectăm și pe verticală. Între tranșele de vechime ar trebui să existe un plus de 2,5%, acum tranșele nu se respectă. Vor fi salarii mai mari cu 10% pentru debutanți”, a declarat Dragoș Pîslaru la Digi24.

În educație, criteriile de performanță depind de specificul activității.

„Dacă un învățător merge 5-10 km până la școala din sat, efortul de a merge până acolo mi se pare o performanță. Pentru un liceu de elită, a avea olimpici calificați la olimpiadele internaționale e o performanță. Să avem accesibilitate la actul de educație, să avem profesori buni în zonele amărâte, urmărești scăderea abandonului școlar. Aceste premieri, salarii de merit s-au mai dat și au fost cazuri clientelare. Dar dacă nu doar guvernul, ci și sectorul, în cazul acesta sectorul de sănătate, unde oamenii sunt mobilizați, sistemul vibrează… Cred că dacă oamenii aceștia se vor lua în serios, sistemul va respinge în mod natural tot ce înseamnă incompetență, lașitate. Am credința că numai așa ne putem schimba”, a mai spus ministrul.

Președintele Federației Sindicatelor ‘Pro Administrație’ din România (FSPAR), Silvia Moldovan, a declarat joi, pentru Agerpres, că proiectul de ordonanță de urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, lansat în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, este discriminatoriu cu funcționarii din administrația locală, comparativ cu cei din administrația centrală.

„Reglementările acestei Ordonanțe duc la adâncirea discrepanțelor salariale, dovedind încă o dată, dacă mai era cazul, caracterul discreționar al creșterilor salariale practicat de guvernele postrevoluționare. Se adeverește că am avut dreptate când am afirmat că nu se dorește o lege a salarizării unitare care ar stopa acest fenomen. Nu există surse pentru rezolvarea sărăciei din administrația locală, dar există surse pentru dublarea salariilor funcționarilor din administrația centrală care erau cu aproximativ 51,5% mai mari față de cele ale funcționarilor din administrația locală, așa cum rezultă și din datele prezentate de Ministerul Muncii (…) Constatăm cu regret că Guvernul nu dorește eliminarea discrepanțelor salariale din sistemul bugetar, ba mai mult, nici din cadrul aceluiași sector de activitate”, a arătat Silvia Moldovan.

Aceasta a spus că având în vedere că numărul funcționarilor din administrația centrală reprezintă 11% din numărul total al persoanelor plătite din fonduri publice, în timp ce cel al funcționarilor din administrația locală reprezintă 17%, „aproape cu același efort bugetar s-ar fi putut dubla salariile din administrația locală, cea mai defavorizată categorie de salariați dintre bugetari”.

Potrivit Silviei Moldovan, creșterea discreționară a salariilor din sectorul bugetar ar crea un haos și mai mare în acest sistem, care „în actuala conjunctură politică ar putea duce la destabilizare și la amenințarea siguranței naționale”.

„Federația Sindicatelor Pro Administrație din România, în numele membrilor săi, funcționari publici și personal contractual din administrația locală, solicită Guvernului să respecte legile și Constituția României și să nu adopte măsuri legislative cu caracter discriminatoriu, precum cele prevăzute de Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea OUG 57/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Orice amânare a aplicării Legii salarizării unitare creează discrepanțe atât de mari încât acestea fie nu mai pot fi anihilate, fie perioada de implementare a legii ar crește foarte mult ținând cont de sursele financiare necesare. Din considerentele arătate, solicităm Guvernului României, punerea în aplicare, în regim de urgență, în mod etapizat, a Legii salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, în care valoarea de referință să fie nivelul salariului minim garantat în plată’, a subliniat Silvia Moldovan.

CITEŞTE ŞI: Noile salarii ale bugetarilor: Cât va câştiga un medic de la Fălticeni şi unul de la Bucureşti

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
Ce nume va purta Andreea Bălan, după nunta cu Victor Cornea. Artista a făcut marele anunț
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Lucrările care trebuie efectuate neapărat de asociația de proprietari. Legea nu te scutește de plată
Playtech.ro
Se pregătește schimbarea permisului auto în România. Ce se întâmplă după vârsta de 70 de ani
Adevarul
Ce este „Blue Sparrow”, arma venită din spațiu care l-a ucis pe ayatollahul Khamenei în buncărul din „inima Teheranului
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolae, un bărbat de 57 de ani din Pitești, s-a stins în brațele medicilor, după ce i s-a făcut rău. Acasă îl aștepta o fiică
iamsport.ro
”Nu cred așa ceva!”. Fostul căpitan de la FCSB, reacție incredibilă când a auzit că Mirel Rădoi revine la echipa finanțată de Gigi Becali
MediaFlux
EXCLUSIV Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor. Termen extins pentru transferul dosarelor de pensii. Date oficiale de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj