Marte în opoziţie, fenomen astronomic spectaculos. Cum îl puteţi vedea

Planeta roşie va avea o strălucire impresionantă în săptămânile care vor urma. O dată ce ajunge în opoziţie cu Soarele, Marte va străluci de patru ori mai puternic faţă de poziţiile în care s-a aflat în luna aprilie şi va fi de 80 de ori mai strălucitoare decât în punctul său cel mai slab de luminozitate. Opoziţia are loc la fiecare 26 de luni, dar evenimentul din acest an este deosebit de remarcabil.
Alina Costache
23 mai 2016, 13:46
Marte în opoziţie, fenomen astronomic spectaculos. Cum îl puteţi vedea

Opoziţia a lui Marte a avut loc pe data de 22 mai, iar la apogeul acestui eveniment planeta roşie s-a aflar la o distanţă minimă de 75,6 milioane de kilometri.

Planeta va continua să apară pe cer mai luminoasă şi mai mare până pe data de 3 iunie. După opt zile de opoziţie, orbita Pământului şi cea a lui Marte vor face ca planetele să se apropie cu încă 800.000 de kilometri, ceea ce înseamnă că se vor afla la cea mai apropiată distanţă din ultimii 11 ani.

Pentru a vedea apropierea lui Marte, astronomii ne sfătuiesc să ne uităm pe cer după ce Soarele apune. Marte va fi mai strălucitoare atunci când ajunge în punctul cel mai înalt de pe cer, o zonă de aproximativ o treime din distanţa dintre orizont şi punctul de pe cer corespunzător locului în care ne aflăm.

După data de 22 mai, fenomenul va putea fi observat la miezul nopţii, iar în primele zile ale lunii iunie, el se va putea vedea cu câteva ore mai devreme de ora 00:00. Următoarea şansă de a vedea planeta Marte atât de aproape va fi în vara anului 2018 .

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Câți bani plătește Nuno Campos pentru a o antrena pe Dinamo. Ungurii de la Zalaegerszeg i-au făcut o favoare la clauza de reziliere
Capital.ro
Taxă suplimentară pentru proprietarii de mașini și locuințe. ANAF a stabilit termenul-limită pentru plată. Cine intră pe lista contribuabililor vizați
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru aerul condiționat în vara lui 2026 dacă îl folosești 8 ore pe zi. Estimarea costurilor pentru o lună de caniculă
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mutu, negocieri cu un club uriaș din Serie A: ”Ar putea să ajungă acolo”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți