Ambulanţele lui Băsescu şi Iohannis au folosit produse diluate de la Hexi Pharma

Ambulanţa care asigură intervenţii de urgenţă pentru preşedinte a utilizat produse furnizate de Hexi Pharma atât în perioada mandatului lui Traian Băsescu, cât şi a celui al lui Klaus Iohannis, scriu jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor invocând răspunsuri primite de la Administraţia Prezidenţială şi de la alte instituţii, dar şi surse medicale din Armată.
Filip Stan
24 mai 2016, 05:33
Ambulanţele lui Băsescu şi Iohannis au folosit produse diluate de la Hexi Pharma

Jurnaliştii au întrebat joi Preşedinţia dacă a folosit dezinfectanţi Hexi Pharma, „indiferent care a fost firma contractoare”, răspunsul primit o zi mai târziu fiind: „Administraţia Prezidenţială nu a achiziţionat niciodată dezinfectanţi de la firma Hexi Pharma, nici direct şi nici prin alţi furnizori”.

Şi SPP a precizat că nu a folosit produse Hexi Pharma.

Însă, cum siguranţa preşedintelui, inclusiv cea medicală, ţine de Serviciul de Protecţie şi Pază, acesta a încheiat un protocol cu Spitalul Militar Central. De altfel, şi Administraţia Prezidenţială a indicat Spitalul Militar ca fiind cel care oferă echipajul medical care asigură asistenţă şefului statului şi membrilor CSAT.

Citeşte şi: Macovei: Se impune „în mod categoric” desecretizarea informărilor în cazul dezinfectanţilor

“Concret, medicii şi asistenţii de la Unitatea de Primiri Urgenţe din Spitalul Militar sunt cei care asigură asistenţa de urgenţă şi pentru preşedinte, şi pentru ceilalţi membri ai CSAT. Ei formează Serviciul Medical de Urgenţă şi Transport Sanitar (SMUTS) care se află în subordinea Spitalului Militar”, scriu jurnaliştii de la GSP.

Ei au adresat şi Spitalului Militar întrebarea legată de produsele Hexi, instituţia medical trimiţând încă de vineri răspunsul pentru avizare la Administraţia Prezidenţială.

Jurnaliştii citează surse din “zona medicală a Armatei” conform cărora conducerea Spitalului Medical s-a consultat cu privire la modul în care ar trebui redactat răspunsul, în condiţiile în care se ştia că produse Hexi au fost folosite şi în perioada mandatului lui Traian Băsescu, dar şi în mandatul lui Klaus Iohannis.

„Vineri, după ce le-aţi trimis cererea, s-au sfătuit şefa spitalului, generalul Florentina Radu, şi şeful Direcţiei Medicale a MApN, colonelul Constantin ştefani. Ei ştiau, evident, că s-au folosit Hexi şi pe vremea lui Traian Băsescu şi acum, la Klaus Iohannis. Dar nu ştiau cum să îmbrace răspunsul”, declară o sursă din zona medicală a Armatei, conform tolo.ro.

Spitalul Militar Central a evitat să dea vineri vreun răspuns, deşi, din informaţiile ziarului, acesta era redactat.

Luni după amiază, Spitalul Militar Central a răspuns că nu au folosit dezinfectanţi Hexi Pharma, „ci, doar în anii 2014 şi 2013, antiseptice cu aplicare locală (soluţii pe bază de iod, respectiv, soluţie apoasă şi tinctură)”, aceasta însemnând că au folosit Polyiodine şi Polyiodine tinctură.

Analizele făcute de Guvern la ICECHIM pentru Polyiodine au depistat o concentraţie de PVP-iod de 7,41% faţă de 10%, aproape 30% diluare.

La Polyiodine tinctură, statul nu a făcut o analiză de concentraţie.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup: România cucerește bronzul după 33-30 cu Ungaria
Capital.ro
Energia ar putea crește semnificativ înainte de iarnă. Avertisment de la UE: Nivelul stocurilor este excepțional de scăzut
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte