VESTE BUNĂ pentru pensionari. Începe distribuirea tichetelor sociale

Săptămâna aceasta începe distribuirea tichetelor care înlocuiesc pachetele cu alimente pe care Primăria Constanţa le oferă vârstnicilor.
Iulian Tudor
24 mai 2016, 08:34
VESTE BUNĂ pentru pensionari. Începe distribuirea tichetelor sociale

Tichetele trebuiau acordate încă din luna martie, însă de vină a fost licitaţia de atribuire a contractului, care a fost contestată de către unul dintre ofertanţi. Recent contestaţia a fost soluţionată, iar dispoziţia privind acordarea tichetelor valorice a fost semnată, scrie replicaonline.ro.

Potrivit purtătorului de cuvând al primăriei, Liviu Tramudana, tichtele se vor acorda pentru lunile februarie, aprilie şi mai. În următoarele 20 de zile, toţi pensionarii vor primi prin poştă tichetele.

Programul „Respect” înlocuieşte hotărârea de Consiliu Local prin care se acordau pachete cu alimente pensionarilor constănţeni cu venituri mai mici de 1.000 de lei, precum şi celor care nu realizează venituri, dar şi persoanelor cu handicap. Prin acest program, pensionarii vor primi, de opt ori pe an, câte patru tichete valorice, în valoare de 10 lei fiecare. Cu aceste tichete îşi vor putea achiziţiona doar alimente, ele fiind similare tichetelor de masă pentru angajaţi.

Citeşte şi Valoarea tichetelor de masă va fi MAJORATĂ din mai

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Vești teribile pentru Universitatea Craiova: doi titulari, OUT o lună!
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Proprietarii care au dărâmat un perete în apartament pot avea probleme la vânzare. Când trebuie actualizat cadastrul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”
MediaFlux
Trei zodii care își vor schimba destinul începând cu mijlocul lunii octombrie. Astrele sunt de partea lor!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte