Klaus Iohannis l-a decorat pe preşedintele Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, Yehuda Bauer, şi a reafirmat dorinţa sa de deschidere a unui Muzeu al Holocaustului la Bucureşti, precum şi pentru organizarea, în 2017, a unui summit internaţional dedicat luptei împotriva manifestărilor antisemite.
Iulian Tudor
25 mai 2016, 17:16
Klaus Iohannis l-a decorat pe preşedintele Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului

România va organiza la începutul anului viitor un summit internațional dedicat acțiunii comune împotriva manifestărilor antisemite și extremiste, a anunțat, miercuri, președintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

În plan extern, vom lansa în curând inițiativa organizării la București, la începutul anului viitor, a unui summit internațional dedicat acțiunii comune împotriva manifestărilor antisemite, precum și a altor forme de manifestări extremiste„, a spus Klaus Iohannis la ceremonia de decorare a președintelui onorific al Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, Yehuda Bauer.

Șeful statului l-a felicitat pe Yehuda Bauer și a afirmat că acesta a demonstrat prin cariera sa că rămâne un reper inconfundabil în cercetarea Holocaustului, antisemitismului și mișcării de rezistență a evreilor în timpul persecuției.

Atent la acest fenomen, care a făcut milioane de victime, ați dorit să vă asigurați că marele public are acces la înțelegerea istoriei acestei drame, unice în sine. Apreciez claritatea mesajului dumneavoastră de a atrage atenția asupra consecințelor pe care lipsa cunoașterii atrocităților din perioada Holocaustului le-ar putea avea în viitor„, a mai spus Iohannis.

El a arătat că, anul acesta, România a preluat președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului.

Suntem onorați și mulțumim pentru încrederea pe care cele 31 de state membre ne-au acordat-o. Aceasta demonstrează recunoașterea eforturilor pe care România le-a depus, în ultimul deceniu, în privința asumării trecutului istoric, comemorării victimelor Holocaustului și continuării proiectelor în care ne-am angajat„, a subliniat șeful statului.

Iohannis a precizat că luna următoare se împlinesc 75 de ani de la cel mai mare masacru împotriva evreilor de pe teritoriul României, respectiv Pogromul de la Iași, context în care a reiterat angajamentul ferm al țării noastre de a rămâne consecventă în politica de combatere a oricăror manifestări antisemite, rasiste sau xenofobe.

Credem că onorarea victimelor Holocaustului este, înainte de toate, o datorie fundamentală a statului român democratic„, a adăugat el.

Șeful statului a menționat prioritățile României în Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului: colaborarea cu media și social media pentru promovarea cunoașterii perioadei Holocaustului, combaterea extremismului, discriminării, xenofobiei, rasismului și antisemitismului, consolidarea educației în domeniul Holocaustului, promovarea cercetării academice în domeniu, extinderea programelor educaționale pentru funcționarii publici, oamenii politici, diplomați, personal din structurile de ordine și siguranță publică.

El a reafirmat susținerea sa pentru crearea cât mai curând în România a unui Muzeu al evreilor și al memoriei Holocaustului.

Șeful statului a amintit și că România a întărit legislația și a sprijinit inițiativele de educare și asumare împotriva antisemitismului.

Prin tot ceea ce am realizat, am arătat că vrem cetățeni responsabili, că dorim să conservăm memoria istorică a Holocaustului, că onorăm memoria victimelor genocidului evreiesc. Credem într-o societate a toleranței, capabilă să treacă cu succes testele la care comunitatea europeană și internațională este supusă în ultima vreme: criza migranților, atacurile teroriste și puseurile antisemite, xenofobe și rasiste”, a evidențiat Iohannis.

La ceremonia de decorare au participat și ministrul Justiției, Raluca Prună, mai mulți ambasadori, consilieri prezidențiali și reprezentanți ai Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului și ai asociațiilor pentru victimele Holocaustului.

Șeful statului a semnat în februarie decretul de decorare a profesorului Yehuda Bauer. Astfel, șeful statului i-a conferit lui Yehuda Bauer Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Ofițer, „în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru contribuția personală semnificativă în cercetarea fenomenului Holocaustului, al cărui scop este păstrarea vie a acestei tragedii pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască, precum și pentru rodnica și prodigioasa colaborare pe care o are cu țara noastră„.

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu.

DailyBusiness
20% din mașini nu trec de RAR. Ce nereguli găsesc inspectorii din ce în ce mai des
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Consilierul lui Ilie Bolojan, acuzat că a făcut prăpăd în apartamentul în care a locuit cu chirie: „Am avut încredere, fiind de la USR“
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță a țării. Ne-a părăsit mult prea devreme. Odihnește-te în pace!
Playtech.ro
Studiu alarmant: bureții de vase eliberează milioane de microplastice și pun în pericol sănătatea și mediul. Cum te ferești
Adevarul
Migrația, noul pariu electoral al AUR, după modelul partidelor suveraniste din Vest
wowbiz.ro
Concurenta care a făcut amor cu ispita de la „Insula Iubirii” în dormitor! A picat testul fidelității, la fel ca Ella Vișan
Economica.net
Noua ordine mondială. Ce acord pregăteşte Trump cu Putin
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Norocul bate la ușor acestor cinci zodii! Luna septembrie le aduce un succes răsunător pe toate planurile
Cancan.ro
De nerecunoscut! Cum arată Kate Middleton după tratamentul oncologic
iamsport.ro
Mircea Lucescu a răbufnit: ”Piața e invadată de produse străine, noi ce mai avem?”
MediaFlux
Superstiții pentru o toamnă bogată. Ce este bine să faci la finalul lunii august
stirilekanald.ro
Costi, soția lui și un alt cuplu, morți în urma unui accident rutier, în Germania. Noua mașină i-a devenit sicriu românului și familiei lui
Trecem mai devreme la ora de iarnă în 2025. Data la care se dă ceasul înapoi