Petre Tobă cere prefecţilor şi şefilor structurilor teritoriale ale MAI să nu plece în concediu în perioada alegerilor

Ministrul de Interne, Petre Tobă, le-a cerut, miercuri, prefecţilor şi şefilor de structuri ale MAI să nu plece în concediu în perioada alegerilor locale.
Iulian Tudor
25 mai 2016, 19:53
Petre Tobă cere prefecţilor şi şefilor structurilor teritoriale ale MAI să nu plece în concediu în perioada alegerilor

Petre Tobă a anunţat, miercuri, că organizarea alegerilor din 5 iunie este în grafic. Demnitarul a convocat, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Comisia Tehnică Centrală pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale, iar la dezbateri au participat, în sistem de videoconferinţă, prefecţii şi membrii Comisiilor tehnice judeţene, respectiv ai Comisiei tehnice a municipiului Bucureşti, potrivit news.ro.

În urma discuţiilor, ministrul de Interne a stabilit ca, în ultima săptămână înainte de alegeri, prefecţii şi şefii structurilor MAI să nu plece în concediu pe motiv că ”aceasta este o perioadă importantă, în care se suprapun manifestări electorale cu prezenţa unui public numeros, fenomene meteo periculoase şi activităţile curente ale structurilor ministerului”.

Tobă le-a cerut prefecţilor şi şefilor structurilor MAI ca, în perioada următoare, să fie limitate concediile şi învoirile, iar, acolo unde este cazul, să se păstreze active comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.

În cadrul dezbaterilor s-a mai constatat că ”în 19 judeţe a fost finalizat procesul de tipărire a buletinelor de vot, trei dintre judeţe îl vor încheia în cursul zilei de astăzi (miercuri, n.r.), iar în 20 de judeţe se va finaliza în perioada imediat următoare”.

”Ministrul Afacerilor Interne a cerut prefecţilor să ia toate măsurile necesare pentru ca societăţile comerciale care asigură serviciile de tipărire a buletinelor de vot să respecte clauzele contractuale şi să le livreze cantităţile de buletine de vot la termenele asumate”, potrivit unui comunicat al MAI.

Ministerul de Interne mai arată că ”în această perioadă se va pune un accent deosebit pe asigurarea protecţiei transportului materialelor electorale (ştampile cu menţiunea «VOTAT», ştampile de control, timbre autocolante, buletine de vot) până la locurile de depozitare”.

”Cea mai mare parte din cele 93.000 de ştampile cu menţiunea «VOTAT», respectiv cele peste 18 milioane de timbre autocolante a fost deja ridicată de reprezentanţii prefecturilor încă de ieri (marţi, n.r.), urmând ca procesul să fie finalizat astăzi (miercuri, n.r.)”, mai scrie în comunicat.

Tobă a dispus şi măsuri suplimentare la centru şi în teritoriu pentru perioada campaniei electorale: “Am dispus ca, începând de luni – 30 mai, persoane cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi al Inspectoratului General al Poliţiei Române să se deplaseze în judeţe pentru a sprijini şi îndruma, la nevoie, structurile noastre locale”.

Conform planului de măsuri, toate cele 18.616 secţii de votare au fost repartizate instituţiilor MAI care vor asigura paza, cele mai multe revenind în sarcina Poliţiei şi Jandarmeriei.

MAI anunţă că urmează alte două testări ale Sistemului Informatic privind Monitorizarea Prezenţei la Vot şi de Prevenire a Votului Ilegal, după ce, în cadrul dezbaterilor de miercuri, membrii Comisiei Tehnice Centrale au analizat modul în care operatorii de calcul s-au pregătit pentru utilizarea sistemului. La cererea lui Petre Tobă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Autoritatea Electorală Permanentă vor organiza cele două simulări în 27 mai şi în 3 iunie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT