Dîncu: Acum cerem ca SRI să se ocupe de toate aspectele. În ultima vreme trendul a fost să i se limiteze activitatea

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, joi, că trendul a fost ca în ultima vreme să se limiteze activitatea Serviciului Român de Informații, inclusiv în zona corupției, în timp ce în prezent se solicită SRI să se ocupe de toate aspectele vieții sociale, inclusiv cele medicale, fapt care este peste capacitățile instituționale ale acestui serviciu.
Iulian Tudor
26 mai 2016, 17:38
Dîncu: Acum cerem ca SRI să se ocupe de toate aspectele. În ultima vreme trendul a fost să i se limiteze activitatea

„Noi trebuie să fim coerenți cu noi înșine, să vedem ce cerem SRI-ului să facă. Dacă SRI-ul s-a implicat în lupta anticorupție prea mult, spuneau unii, mai ales, dintre cei afectați, am venit cu hotărâri în care le-am limitat activitatea. Acum cerem ca SRI-ul să se ocupe chiar de toate aspectele vieții sociale să spunem, medicale, educaționale și cred că este peste capacitățile unei asemenea instituții. În momentul în care SRI-ul a dat note despre asta, în care a avertizat instituțiile că se produce un lucru disfuncțional în sistemul medical, atunci sistemul medical trebuie să preia asta și să o ducă mai departe, să vadă magnitudinea unui anumit fenomen„, a spus Vasile Dîncu, la Europa FM.

El a precizat că ceea ce se solicită în prezent SRI este atât peste capacitățile sale fizice, dar mai ales constituționale. „Cred că și fizice, dar în primul rând constituționale. Atribuțiile, dacă tot spunem că suntem foarte stricți cu definirea constituțională a instituțiilor, atunci ei se ocupă de zona securității naționale„, a afirmat vicepremierul.

Întrebat dacă sănătatea publică este un lucru de securitate națională, Vasile Dîncu a răspuns: „Este un lucru de securitate națională, dar nu cred că în momentul acesta, de exemplu, SRI-ul are specialiști care să meargă la detalii, să facă analize în laboratoare și altceva. Nu au specialiști în domeniul ăsta. Nu cred că există așa ceva. Deci trebuie să ne asumăm noi o protecție a sistemului din interior, în primul rând. Aici trebuie să fie mecanismele cele mai importante. Nu cred că SRI ne poate spune în fiecare loc ceea ce se întâmplă și ceea ce poate deveni un mare scandal„.

Vicepremierul a atras atenția totodată că în ultima vreme activitatea SRI a fost limitată, inclusiv în zona corupției.

„În ultima vreme trendul a fost, să spunem așa, să le limităm activitatea, inclusiv în zona corupției, pentru că aici era o problemă de corupție. De acolo a ajuns SRI-ul până la urmă să se ocupe sau să anunțe, să facă informări despre dezinfectanți, pentru că probabil a observat probleme care țineau de corupție, care este într-adevăr o problemă foarte importantă de siguranță națională„, a explicat Vasile Dîncu.

El a spus că SRI a avertizat asupra problemelor care țin de sănătate publică. „Ceea ce poate să facă SRI-ul în acest moment este să avertizeze, nu are dreptul să facă urmărire penală, nu poate să facă alte lucruri care țin de, să spunem, separația puterilor în stat, pentru că asta am înțeles că este marea noastră problemă. Să dăm atunci alt caracter notelor pe care le face SRI-ul. În acest moment nu există decât funcția de informare a demnitarilor sau a celor din zona respectivă”, a afirmat Dîncu.

Întrebat ce și-a spus atunci când a aflat că patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, nu a fost filat, Vasile Dîncu a răspuns că s-a gândit la decizia Curții Constituționale a României prin care s-a limitat capacitatea de activitate a SRI.

„M-am și gândit la faptul că (…) prin decizia Curții Constituționale s-a limitat capacitatea de urmărire, de informare de către SRI, pentru că acum le cerem, de fapt îi întrebăm de ce n-au făcut asta. Ar fi trebuit să ne întrebăm și atunci (…) când s-a stabilit acest lucru că nu pot face urmărire de exemplu în dosare penale și s-au limitat atribuțiile SRI-ului prin aceasta”, a adăugat Dîncu.

Potrivit acestuia, trebuie avut în vedere în viitor ce se poate întâmpla atunci când se limitează atribuțiile unei instituții.

„Cred că trebuie să ne gândim și în viitor foarte precis la ceea ce se poate întâmpla atunci când limităm atribuțiile unei instituții. Sigur că în cazul SRI-ului există, în mod normal, fiind o instituție de forță ca să spunem așa, poate să existe suspiciunea că își depășește atribuțiile, dar atunci trebuie să vedem foarte bine cine preia atribuțiile pe care de exemplu le luăm de la o instituție. Nu cumva rămân să nu le mai folosească nimeni, să nu le mai preia nicio altă instituție? (…) Trebuie formați oameni, este vorba de a crea o altă forță într-o altă parte care să se ocupe de supraveghere”, a afirmat Dîncu.

Întrebat dacă ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, se plânge că MAI este supraaglomerat cu solicitări de urmărire, Vasile Dîncu a infirmat. „Domnul Tobă nu se plânge. (…) Dar în acest moment s-au preluat unele atribuții care nu se pot face peste noapte. Asta au avertizat și instituțiile care lucrau în acel moment. (…) A fost o decizie care poate trebuia gândită cu o perioadă de tranziție”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sorin Cârțu face lobby pentru jucătorul Universității Craiova: „Gică Hagi trebuie să-i găsească un loc în primul 11”
Capital.ro
Bursele școlare intră pe 20 noiembrie. Elevii primesc până la 715 lei pentru primele două luni din anul școlar
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România