Cătălin Predoiu, solicitat ca martor în dosarul Gala Bute: „Nu am nicio emoţie”

Liberalul Cătălin Predoiu a precizat, vineri, că nu are nicio emoție dacă va fi chemat ca martor în dosarul "Gala Bute", după cum a solicitat Elena Udrea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Iulian Tudor
27 mai 2016, 14:34
Cătălin Predoiu, solicitat ca martor în dosarul Gala Bute:

Nu este prima dată, nu e treaba mea, e treaba judecătorilor, a procurorilor. Deocamdată, mă ocup de altceva„, a declarat Cătălin Predoiu, întrebat în legătură cu cererea Elenei Udrea, transmite Agerpres.

Acesta a susținut că el și cu fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomițianu au „îndreptat” o hotărâre de Guvern propusă pentru a fi.

Hârtiile sunt la Guvern, stenograma ședinței e la Guvern, toate condițiile în care s-a adoptat hotărârea sunt cunoscute. Am mai explicat. Eu și Ialomițianu am îndreptat o hotărâre care era propusă pentru a fi adoptată. Se întâmplă frecvent în Guvern. Sunt două chestiuni separate, una este adoptarea Hotărârii, alta este aplicarea ei. Mai multe nu știu. Orice persoană care este solicitată este obligată să meargă la justiție, dar eu nu am nicio emoție în acest sens„, a adăugat Predoiu.

Elena Udrea a solicitat vineri judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție audierea ca martori a fostului premier Emil Boc și a fostului ministru al Justiției Cătălin Predoiu în dosarul ”Gala Bute”.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Cele trei mari slăbiciuni arătate de armata SUA în războiul din Iran. Expert militar: „China urmăreşte fiecare vulnerabilitate”
Capital.ro
Bani înainte de Paște pentru pensionari. Vor primi între 600 și 1.000 de lei. Florin Manole: Sunt 2,8 milioane de pensionari vizați
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
ANM a reactualizat prognoza meteo pentru luna aprilie. Unde lovesc ploile de Paște
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj