Robert Negoiţă, acuzat că şi-a plagiat integral lucrarea de doctorat

Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, a plagiat integral lucrarea sa doctorat, scrie site-ul Pressone.ro. Robert Negoiţă, care a terminat liceul la 31 de ani, ar fi scris o lucrare de 300 de pagini formată numai din pasaje preluate din alţi autori, de la Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, şi Nouriel Roubini, premiul Nobel pentru economie, până la articole publicate în Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi.
Filip Stan
30 mai 2016, 08:14
Robert Negoiţă, acuzat că şi-a plagiat integral lucrarea de doctorat

Robert Negoiţă a terminat liceul la vârsta de 31 de ani, în 2003, scrie Pressone.ro. A urmat apoi cursurile a două facultăţi particulare, iar în 2009 s-a înscris la doctorat. În 2012, Robert Negoiţă a devenit doctor în Ştiinţe Juridice la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, cu lucrarea „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social”.

Lucrarea este integral copiată din diverse surse, de la articole publicate de somităţi în economie – Mugur Isărescu, Nouriel Roubini – până articole din presa centrală şi chiar locală (Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi).

„De la pagina 79 până la 85, conţinutul este copiat tot din studiul „Criza economică şi capitalismul”, semnat de Cosmin Marinescu, Bogdan Glăvan, Bogdan Enache, Gabriel Staicu, publicat la Centrul pentru Economie şi Libertate.

De la pagina 85 la 95, conţinutul este plagiat de pe site-ul Logica Economică, dintr-un articol intitulat „Criza economică”, publicat în iunie 2009. Din materialul original sunt plagiate inclusiv cele trei figuri pe care le conţine.

Următoarele pagini, de la 95 la 103, sunt plagiate tot din studiul studiul„Criza economică şi capitalismul”, semnat de Cosmin Marinescu, Bogdan Glăvan, Bogdan Enache, Gabriel Staicu, publicat la Centrul pentru Economie şi Libertate. Din această cercetare sunt plagiate inclusiv intertitlurile studiului!

Paginile 105–106 sunt copiate din textul menţionat al lui Liviu Turcu,„Cinci mituri referitoare la criza economică mondială”.

De la pagina 113 la 125, conţinutul tezei lui Robert Negoiţă este copiat dintr-un alt text semnat în 2008 de chestorul Costică Voicu,„Criminalitatea şi globalizarea afacerilor”, apărut în Revista de Investigare a Criminalităţii, anul I, nr. 1″, sunt doar câteva din paragrafele identificate de Pressone.ro ca fiind copiate.

Robert Negoiţă nu a răspuns solicitării site-ului de a oferi o poziţie vizavi de acuzaţia de plagiat.

Citeşte şi: Teza de doctorat al lui Victor Ponta, verificată din nou, sub acuzaţia de plagiat. Reacţia fostului premier

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Decizie uriașă în dosarul de 100 de milioane de euro! Ce se întâmplă cu una dintre cele mai cunoscute fane ale FCSB
Capital.ro
Țara europeană care a ajuns pe primul loc în lume pentru relocare. Ce îi atrage pe cei care vor să se mute aici
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Nicuşor Dan a dat vestea cea mare privind Guvernul: Eu cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT