Copiii sub şapte ani nu mai au voie la concertele Filarmonicii Banatului, pentru că deranjează

Copiilor cu vârsta sub șapte ani le este interzis accesul la concertele și la recitalurile Filarmonicii Banatul din Timișoara, cu excepția recitalurilor educative.
Filip Stan
03 iun. 2016, 07:08
Copiii sub şapte ani nu mai au voie la concertele Filarmonicii Banatului, pentru că deranjează

‘Hotărârea a fost adoptată de Consiliul de Administrație al Filarmonicii Banatul, în aprilie 2016. Astfel, este interzis accesul copiilor care au vârsta sub șapte ani la concertele și la recitalurile filarmonicii, chiar dacă sunt însoțiți de părinți, cu excepția recitalurilor educative, destinate și celor mai mici’, a declarat vineri, prof. Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, copiii prea micuți deranjează spectacolul și concentrarea artiștilor, întrucât nu au răbdare, se plictisesc sau nu suportă momentele când lucrările simfonice ating intensitate ‘forte’. Ei încep să se plimbe prin sală, vor să mănânce sau să bea apă ori sucuri, foșnesc ambalaje de dulciuri, plâng, vorbesc cu voce tare.

Măsuri ‘de bun simț’ au fost luat și cu privire la spectatorii de vârste mai mari, fiind interzisă folosirea telefoanelor mobile și a aparatelor de fotografiat de orice fel, în timpul concertelor și al recitalurilor Filarmonicii Banatul, excepție făcând, pentru foto și film, jurnaliștii special acreditați.

Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între șapte și 10 ani, accesul este gratuit, cu obligația de a fi însoțiți, iar pentru elevi, studenți, pensionari, în afară de posesorii legitimațiilor de fidelitate, accesul se face pe bază de bilet al cărui preț este de 10 lei.

Elevii Colegiului Național de Artă ‘Ion Vidu’ și studenții Facultății de Muzică din cadrul Universității de Vest Timișoara au accesul pe bază de bilet al cărui preț este de 5 lei. Pentru grupuri de elevi care solicită rezervarea de bilete printr-o cerere depusă cu cel puțin trei zile înainte de eveniment, accesul se face pe baza de bilet la prețul de 5 lei.

Citeşte şi Momente DRAMATICE la Filarmonica din Botoşani. O femeie a murit în timpul unui concert

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Meriton Korenica și Valentin Crețu, titulari în derby-ul Dinamo – FCSB! Echipele de start. Update exclusiv
Capital.ro
Berlinul a fost ținta unui atac cibernetic major. Hackerii au publicat peste un milion de date furate
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Adevarul
Miracolul în Nepal: al treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel, după zece zile. „Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată în 15 săptămâni și-a pierdut viața după ce și-a prins părul într-un kart. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1 acuză direct: ”Mihai Rotaru e tot Gigi Becali! Coelho nu face schimbările la Craiova”
MediaFlux
Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Putin a ordonat încetarea atacurilor Update: Zelenski oferă reciprocitate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor