Victor Ponta, despre „preselecţia” DNA la alegeri: „De la noi pe cine să mai ia? Că suntem toţi!”

Victor Ponta şi-a susţinut colegii din PSD la alegerile locale din Gorj şi a comentat şi discuţiile privind "preselecţia" făcută de DNA printre candidaţii la funcţiile de primar.
Ionela Marcu
05 iun. 2016, 09:22
Victor Ponta, despre

„De la noi pe cine să mai ia? Că suntem toţi. Tot de la PSD să ia?”, a spus Victor Ponta, făcând haz de necaz, el însuşi fiind trimis în judecată în dosarul „Turceni-Rovinari”.

Fostul premier a apreciat faptul că votul se desfăşoară fără probleme cu ajutorul sistemului de scanare a cărţilor de identitate la intrarea în secţiile de votare: „Eu am dat banii pentru el, guvernul pe care l-am condus a dat banii pentru infrastructură. Sper să nu se întârzie prea mult votul. Dar nu cred că vor fi probleme”.

Victor Ponta a mai spus şi că de săptămâna viitoare vor începe negoicierile pentru formarea de majorităţi atât la nivel local, cât şi în Parlament, în vederea alegerilor parlamentare din toamnă: „Marţi mergem la Parlament şi cea mai importantă decizie – că domnul Zgonea oricum pleacă – va fi poziţia PSD-UNPR-ALDE faţă de guvernare. Asta cred că e cel mai imporant. Luni, marţi, probabil încep negocierile pentru majorităţile în plan local. PSD, chiar şi acolo unde va avea majoritate singur, va face alianţă cu ALDE şi UNPR şi după aceea şi în Parlament”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Marius Șumudică a comentat subiectul „Dan Petrescu, director tehnic la FCSB”. „Ar fi o lovitură, el arde pentru fotbal. E cel mai bun!”. Exclusiv
Capital.ro
Alertă din nou în județul Tulcea. IGSU avertizează asupra riscului căderii unor obiecte din spațiul aerian
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Rusia s-a răzgândit! Răsturnarea de situație privind războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România