Vasile Dîncu: A fost cea mai liniştită campanie din istoria României. Schimbarea României începe astăzi

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că aceste alegeri locale sunt importante pentru România în general şi că de la aceste alegeri începe schimbarea în ţară.
Filip Stan
05 iun. 2016, 10:13
Vasile Dîncu: A fost cea mai liniştită campanie din istoria României. Schimbarea României începe astăzi

„Cred că aceste alegeri locale liniştite nu sunt neapărat despre localităţile din România, ci sunt despre România în general, despre schimbarea României. A fost cea mai liniştită campanie din istoria României, de 25 de ani, istoria postrevoluţionară. Cred că este un semn că oamenii ştiu să respecte regulile, că românii sunt mai disciplinaţi de multe ori decât demnitarii lor, decât clasa politică. Este o învăţătură pentru noi să constituim împreună şi în continuare reguli. Înseamnă să constituim reguli de transparenţă, reguli prin care politicienii şi cei care vor fi aleşi astăzi şi la toamnă să respecte integritatea, reguli prin care pe oameni să-i aducem mai des să hotărască despre destinul localităţilor lor, să vedem în ce măsură referendumul poate funcţiona şi mai des, atunci când este vorba de probleme locale importante. Cred că este important să nu mai stăm fără nici un proiect, cu mâna întinsă Europei sau altor organisme internaţionale să ne ofere ceea ce nu ne putem oferi noi singuri. Trebuie să lucrăm la proiectul nostru în acest moment şi cred că acesta este un lucru bun”, a spus Vasile Dîncu, citat de Agerpres.

Citeşte şi:  ALEGERI LOCALE 2016. Românii îşi aleg duminică primarii. Prezenţa la urne în timp real

Potrivit acestuia, chiar dacă schimbarea nu se va produce imediat, procesul este ireversibil.

„M-am bucurat că am văzut pe buletinele de vot sigle noi sau candidaţi independenţi. Poate că nu se va face la aceste alegeri schimbarea, poate că nu se va schimba clasa politică la toamnă, dar, cu siguranţă, va fi o schimbare foarte repede. Peste patru ani cel mai târziu vom vedea sigle noi, vom vedea oameni noi şi cred că aceasta este calea schimbării. Totul este ca aceste partide noi, aceşti candidaţi independenţi noi să fie consecvenţi cu propriul lor proiect, să nu uite, după ce au pierdut unii dintre ei alegerile astăzi, să nu uite ceea ce au visat în campanie şi să meargă mai departe şi să trăiască conform principiilor lor, principii noi, principiile unei alte lumi. Cred că schimbarea începe astăzi şi de aceea cred că astăzi nu vor fi rezultate spectaculoase probabil, nu vor fi dispărut toţi dinozaurii politici, dar este primul semn că în consilii locale, în posturi de viceprimari, de consilieri locali vor fi partide noi, vor fi tineri, vor fi oameni care n-au mai făcut politică. (…) Sunt foarte optimist cu privire la ceea ce se va întâmpla în viitor în România, chiar dacă multă lume se plânge de faptul că nu mai există mari dezbateri în campanie, că parcă nu mai este bătălie politică”, a menţionat vicepremierul.

El s-a referit şi la viitorul primar al municipiului Cluj-Napoca, despre care a spus că trebuie să asculte vocea oraşului şi să nu încurce dezvoltarea acestuia.

„Viitorul primar al Clujului ar trebui să asculte vocea oraşului, să asculte inima oraşului, ca să zicem aşa, să nu încurce oraşul să trăiască, să nu încurce oraşul să se dezvolte. Ar fi o foarte bună idee dacă s-ar discuta în noul consiliu local, poate şi în cel judeţean, o strategie de dezvoltare a oraşului, pe marile trenduri care au venit oarecum spontan. Ideea de a avea servicii de spectacol, să zicem. Suntem un oraş al festivalurilor, dar nu avem infrastructură, nu avem hoteluri de care să poată să se bucure decent, să spunem, Sophia Loren, atunci când vine. Nu avem încă infrastructură de spectacol, nu avem destule săli, deşi vin sute de milioane de euro într-un an din aceste fluxuri. Trebuie să dezvoltăm ceea ce a construit viaţa, să sprijinim, de exemplu, valul de informaticieni şi de creativitate informatică. Nu trebuie să facă foarte multe lucruri viitorul primar al Clujului, ci să nu încurce foarte tare, să lase fluxurile să se dezvolte şi să le sprijine dacă poate”, a mai spus Vasile Dîncu.  Vicepremierul Dîncu a votat la secţia de votare nr. 113 din Cluj-Napoca, alături de soţia sa.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Jucătorul dorit de Mihai Rotaru a semnat până în 2029 cu altă echipă
Capital.ro
Banii cash se schimbă complet. Se pregătește o revoluție a numerarului. Bancnotele viitorului au fost deja prezentate
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți