EURO 2016. Naţionala României – prima sosită în Franţa, pentru Campionatul European

EURO 2016. Echipa națională de fotbal a României, care va disputa meciul de deschidere de la Euro 2016 cu selecționata țării gazdă, pe 10 iunie pe Stade de France (Grupa A), este prima reprezentativă care a ajuns duminică în Franța, conform postării pe rețelele de socializare.
Filip Stan
05 iun. 2016, 15:07
EURO 2016. Naţionala României - prima sosită în Franţa, pentru Campionatul European

EURO 2016. Reprezentativa României, care își are cartierul general la Orry-la-Ville, în nordul Parisului, a aterizat pe aeroportul Charles-de-Gaulle puțin după ora 12.00, conform unei fotografii publicate pe contul oficial de Twitter al „tricolorilor”, înainte de a se deplasa către Tiara Chateau Hotel Mont Royal Chantilly.

Alte selecționate urmează să se sosească duminică, în afara echipei Franței, care este așteptată să revină la cartierul general de la Clairefontaine după victoria cu 3-0 în fața Scoției (sâmbătă).

EURO 2016. Irlanda de Nord urmează să aterizeze duminică la Lyon, apoi Rusia și Țara Galilor, care vor sosi în cursul serii la Roissy și, respectiv, Dinard, în Bretania.

Sosirile echipelor naționale sunt eșalonate până joi, dată la care va ajunge Portugalia, ce are programat un meci amical la Lisabona miercuri cu Estonia.

Dintre favoritele de la Campionatul European 2016, Germania va sosi marți la Chambery, în apropiere de Lyon, iar Spania miercuri la La Rochelle (vest). În privința englezilor, ei vor sosi luni la Bourget.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Chivu a refuzat-o pe Real Madrid și scrie istorie la Milano! Câte zeci de milioane de euro a produs pentru Inter
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 4 noiembrie. Cât costă euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Ce poți face cu energia produsă de panourile fotovoltaice și pe care nu o consumi. Drepturile prosumatorilor, în funcție de puterea instalată
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce sunt „puii turbo” și de ce se vrea interzicerea lor. Danemarca cere o măsură la nivel european
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT