Kovesi: Peste 70 de persoane, trimise în judecată pentru achiziţii publice în domeniul sănătăţii

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a declarat, joi seară, că peste 70 de persoane au fost trimise în judecată pentru achiziţii în domeniul sănătăţii, în ultimii doi ani, combaterea corupţíei din sănătate fiind o prioritate pentru DNA.
Iulian Tudor
09 iun. 2016, 19:18
Kovesi: Peste 70 de persoane, trimise în judecată pentru achiziţii publice în domeniul sănătăţii

Laura Codruţa Kovesi a declarat referitor la dosarul în care mai mulţi manageri de spitale din Bucureşti au fost audiaţi de procurorii DNA, că este vorba despre un dosar „care vizează corupţia în sistemul de sănătate” şi că „este vorba despre infracţiuni de luare de mită şi de achiziţii publice”, potrivit Mediafax.

„Peste 70 de persoane sunt trimise în judecată pentru achiziţii publice în domeniul sănătăţii, în ultimii doi ani. De obieci mita care se dă în domeniul sănătăţii este mai mare decât în alte domenii„, a spus Kovesi.

De altfel procurorul şef al DNA a menţionat că pentru instituţia pe care o conduce „combaterea corupţiei în sănătate este o prioritate de câţiva ani„, iar corupţia din acest domeniu este un fenomen din ce în ce mai des întâlnit.

Kovesi a dat exemplul unui manager de spital care, „trimis în judecată în 2014 legat de un contract”, în urmă cu mai puţin de o lună de zile, „acelaşi manager a fost prins luând mită tot privind contracte”.

„Este extrem de importantă şi latura represivă, avem foarte multe dosare care vizează achiziţii în domeniul sănătaţii, sunt peste 850 de dosare privind achiziţiile publice„, a mai declarat aceasta.

În ceea ce privește dosarul Hexi Pharma, Kovesi a arătat că procurorii au reușit să construiască circuitele financiare ale banilor care „s-au plimbat prin mai multe țări din Europa”. „În mai puțin de trei săptămâni, colegii mei au reușit să construiască circuite financiare ale banilor care s-au plimbat prin mai multe țări din Europa, am reușit să indisponibilizăm conturi, am reușit să punem sechestre pe mai mult de 23 de imobile, s-au făcut învinuiri față de persoane, față de companie, este un dosar care își urmează cursul„, a declarat Laura Codruța Kovesi.

CITEŞTE ŞI: DNA a trimis în judecată 1.500 de inculpaţi în dosare de abuz în serviciu în ultimii 10 ani. O treime, condamnaţi

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
De ce a schimbat, de fapt, Dinamo sigla! Nicolescu: “UEFA ne-o cere!” Care e statutul juridic al vechii sigle
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Obligație pentru cei care au balcon. Se obține autorizație în 30 de zile
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Avertisment privind hantavirus! Nu este un nou COVID-19
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi