Liviu Luca, trimis în judecată de DIICOT

Sindicalistul Liviu Luca a fost trimis, miercuri, în judecată de procurorii DIICOT Ploiești alături de alți șapte inculpați, într-un dosar care vizează mai multe infracțiuni, între care constituire de grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.
Ionela Marcu
15 iun. 2016, 11:38
Liviu Luca, trimis în judecată de DIICOT

Potrivit comunicatului DIICOT, „în perioada anilor 2005 – 2009 inculpatul Luca Liviu a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, grup la care au aderat inculpaţii ANAGNASTOPOL ZIZI, director economic în cadrul SC PSV COMPANY SA., MIHAI SORIN, director general, ŞUPEALĂ GHEORGHE, director general, STAN GHEORGHE, director economic în cadrul SC EDILCONST SA şi FLOREA RADU, director general, ce a avut ca scop obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul SC PSV COMPANY SA (fosta SC PETROMSERVICE SA), pentru ca acestea să fie folosite pentru construirea „Ansamblului de locuinţe şi anexe gospodăreşti” situat în Păuleşti, jud. Prahova. S-a reţinut că inculpatul LUCA LIVIU a putut desfăşura activitatea infracţională datorită faptului că acesta controla atât Asociaţia Salariaţilor din cadrul SNP Petrom S.A., precum şi SC PSV COMPANY SA (fosta SC PETROMSERVICE SA), fiind lider de sindicat (FSLI Petrom), Preşedinte al Comitetului Director al Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, respectiv reprezentant al acţionarului majoritar în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor al SC PSV COMPANY SA (fostă SC PETROMSERVICE SA). Cercetările efectuate în cauză au arătat că în perioada 17.07.2005 – 27.02.2009 reprezentanţii SC PSV COMPANY SA (fostă SC PETROMSERVICE SA), prin inculpaţii ANAGNASTOPOL ZIZI, MIHAI SORIN, ŞUPEALĂ GHEORGHE , au virat în mod nelegal, în interesul inculpatului LUCA LIVIU, către SC EDILCONST SA, suma de 14.649.762,73 lei, ce au cuprins lucrări de construcţii executate la „Ansamblu sediu social şi anexe SC PROFESIONAL CORPCONSULT SA – Păuleşti”.

Prin aceste activităţi frauduloase SC PSV COMPANY SA (fostă SC PETROMSERVICE SA), a fost prejudiciată cu suma de 14.649.762,73 lei. De asemenea, s-a reţinut că membrii grupului infracţional, prin actele ulterioare pe care le- au îndeplinit, au încercat să disimuleze faptul că inculpatul LUCA LIVIU este adevăratul beneficiar al construcţiei.

În sarcina inculpatului BĂICOIANU MIRCEA s-a reţinut că în perioada anilor 2007-2009, în calitate de director al Diviziei Construcţii din cadrul SC PSV COMPANY SA (fostă SC PETROMSERVICE SA) prin complicitate, a contribuit la delapidarea sumei de 7.489.143,88 lei din bugetul societăţii, în interesul inculpatului LUCA LIVIU, prin avizarea unui număr de 33 facturi fiscale şi ulterior achitarea contravalorii acestora către societatea care a executat lucrările de construcţii la „Ansamblul sediu social şi anexe SC PROFESIONAL CORPCONSULT SA – Păuleşti”, al cărui adevărat beneficiar a fost inculpatul LUCA LIVIU.

În sarcina inculpatului SPRINŢARU NICOLAE s-a reţinut că în perioada 30.03.2007-30.06.2008, în calitatea de economist în cadrul SC PSV COMPANY SA (fostă PETROMSERVICE SA), având ca atribuţii controlul financiar preventiv, a avizat, în mod nelegal şi fără nici un document justificativ, un număr de 21 facturi fiscale în valoare de 4.187.340,78 lei, facturi fiscale emise de către societatea care a executat lucrările de construcţii la „Ansamblul sediu social şi anexe SC PROFESIONAL CORPCONSULT SA – Păuleşti”, al cărui adevărat beneficiar a fost inculpatul LUCA LIVIU”, se arată în comunicatul DIICOT.

Totodată au fost instituite măsuri asiguratorii. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce s-a ales de Larissa Riquelme, tânăra care a înnebunit lumea la Campionatului Mondial din 2010. Meseria care îi aduce bani mulți
Capital.ro
Reguli pentru cei care stau la bloc. Asociația trebuie să emită obligatoriu 4 chitanțe proprietarului pentru această plată
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți