Preşedintele Germaniei: Mulţi au reuşit în România să păstreze ceva din entuziasmul anului 2007 faţă de UE

Mulți oameni au reușit în România să păstreze ceva din entuziasmul anului 2007 față de Uniunea Europeană, iar în această țară partidele "critice la adresa Europei" nu joacă "aproape niciun rol", a apreciat marți, în discursul său, președintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck.
Filip Stan
21 iun. 2016, 09:39
Preşedintele Germaniei: Mulţi au reuşit în România să păstreze ceva din entuziasmul anului 2007 faţă de UE

Joachim Gauck, aflat în vizită de stat în România, a susținut marți, la Biblioteca Națională, discursul „Europa: pasiune pentru rațiune”.

La discursul președintelui au asistat, printre alții, Andrei Pleşu, scriitoarea Ana Blandiana și președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda, alături de politicieni și membri ai corpului diplomatic.

Înainte de a deveni președinte federal, eram din când în când tentat să sprijin eforturile unor oameni precum Ana Blandiana din țara dumneavoastră, personalități care au încercat o asumare foarte proactivă a trecutului comunist„, a arătat președintele german.

El a abordat, în discursul său, fenomene diverse, precum scindarea din interiorul Uniunii Europene, pe teme de maximă importanță, referendumul privind ieșirea Marii Britanii din UE, rolul dialogului în Uniune, dar și egalitatea între țările membre. 

De asemenea, președintele german a apreciat că România este una dintre țările care și-a păstrat „entuziasmul” de la data aderării cu privire la Uniune și este, de asemenea, o națiune în care nu există formațiuni politice anti-UE.

Ceea ce diferențiază țările mai noi de țările mai vechi (în UE — n.r.) este o viziune diferită despre Europa. Mulți oameni au reușit aici, în România, să își păstreze ceva din entuziasmul anului 2007. Puțini sunt cei care în țara dumneavoastră se îndoiesc de UE, lucru care în alte țări se petrece altfel. Partide critice la adresa Europei nu joacă aproape niciun rol (n.r. — în România)„, a adăugat el.

Joachim Gauck a apreciat și evoluția României în interiorul UE.

Știu că și Uniunii Europene îi revine o contribuție importantă la dezvoltarea țării dumneavoastră și aceasta sprijină procesul de reforme, de exemplu, în justiție. La începutul anului, Comisia Europeană a constatat, în cazul României, realizări, dar a evidențiat și necesitatea luării unor măsuri și în viitor. Toți cei care se implică în țara dumneavoastră pentru statul de drept și independența justiției apreciază sprijinul venit din Europa„, a mai spus președintele german.

Acesta a afirmat că, în prezent, Uniunea Europeană se confruntă cu o criză de încredere. Antidotul unui „asalt de stări afective negative” ar trebui să fie rațiunea și dialogul, nu izolarea reciprocă, a apreciat politicianul.

Europa comună nu există în primul rând pentru a permite călătorii cu avioane low cost de la Atena la Dublin sau pentru ca (…) să se recunoască diplome emise la Bordeaux. Europa comună există ca pentru ceea ce a fost cel mai puțin firesc din punct de vedere istoric în Europa să rămână în mod sustenabil realitate — pacea în libertate„, a arătat el.

De asemenea, președintele german a vorbit despre o Uniune Europeană cu țări egale.

Nimeni nu trebuie să trăiască cu impresia că în Europa există meșteri și ucenici. Cine face parte din comunitate face parte cu totul. Data aderării ar trebui să aibă doar valoare istorică„, a adăugat el.

În opinia lui Joachim Gauck, „dacă dorește să rămână ea însăși, UE este și va trebui să fie fără îndoială și o comunitate de valori”.

„În afară de principiile fundamentale intangibile precum drepturile omului, libertatea de exprimare și religioasă, precum și egalitatea între femei și bărbați există spațiu generos pentru o Uniune Europeană diversă”, a punctat acesta.

În încheiere, președintele german a descris o Uniune Europeană a dialogului, chiar și când părerile sunt diferite.

„Trebuie să învățăm să reînnodăm tradiția disputelor argumentative (…) care a stat la baza culturii europene. (…) În Europa secolului XXI nu ar trebui să fim mai puțin diverși, mai puțin capabili de dispute și conflicte, (…) astfel încât fiecare parte din această frumoasă mare Europă să nu trăiască doar în propriul său mic univers în care are dreptate de dimineața până seara”, a arătat, în discursul său, președintele german.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
Fanii lui Levski Sofia, show în pauza meciului cu Universitatea Craiova! Cum au sărbătorit în tribune. Video
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ce salarii vor avea preoții după noua lege a salarizării. Grila completă a veniturilor
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
SUA pune piciorul în prag în fața Rusiei. Putin începe să cedeze privind pacea
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România