Comisia juridică a Camerei: Hotărârea de vacantare a postului de deputat deţinut de Petre Roman trebuie revocată

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis miercuri să ceară plenului revocarea hotărârii din 2015 prin care se vacanta locul de deputat al lui Petre Roman, motivând că raportul Agenţiei Naţionale de Integritate în cazul acestuia nu este definitiv.
Filip Stan
22 iun. 2016, 11:16
Comisia juridică a Camerei: Hotărârea de vacantare a postului de deputat deţinut de Petre Roman trebuie revocată

„Raportul de data trecută a stabilit că domnului Petre Roman nu i-a încetat mandatul în condiţiile legale. Preşedintele Camerei Deputaţilor (de la acea vreme — n.r.), Valeriu Zgonea, a cerut ajutorul ANI şi a obţinut o adresă din care practic se confirmă ceea ce a spus Comisia juridică şi anume faptul că raportul ANI nu este definitiv pentru că se judecă. (…) ANI spune că raportul de evaluare nu va produce efecte, în sensul în care nu va atrage sancţiuni legale până la rămânerea lui definitivă. În cazul domnului Petre Roman raportul de evaluare emis în sarcina domniei sale a fost contestat la Curtea de Apel, zice ANI, iar aceasta s-a pronunţat prin sentinţa 1390/2016”, a afirmat deputatul PSD Eugen Nicolicea, în şedinţa Comisiei juridice.

El a adăugat că încetarea mandatului lui Petre Roman nu se putea face decât în cazul în care raportul ANI era definitiv.

Citeşte şi: Petre Roman face demersuri pentru a-şi relua mandatul de deputat

„Pe cale de consecinţă s-a propus: Comisia juridică să îşi păstreze punctul de vedere cu privire la raportul întocmit data trecută şi să propună Camerei Deputaţilor să ia act de cele menţionate în raport, să revoce hotărârea Camerei nr. 7 de vacantare a locului de deputat deţinut de Petre Roman”, a explicat Nicolicea.

Deputatul PSD a precizat că nu au fost organizate alegeri pentru ocuparea postului deţinut de Petre Roman.

„Se va face un anunţ (în plen — n.r.), urmând votul dacă mai vrem să îl dăm sau nu, dar important este să se anunţe că domnului Petre Roman nu i-a încetat mandatul în mod legal”, a arătat Nicolicea, conform Agerpres.

Petre Roman, prezent la şedinţa Comisiei juridice, a susţinut că fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a comis un abuz prin vacantarea postului său de deputat.

„În momentul în care domnul Zgonea a făcut acea prezentare în Camera Deputaţilor eu eram în posesia unei înştiinţări de la grefa Curţii de Apel care spunea că s-a depus contestaţia. Dacă domnul Zgonea avea răbdare câteva zile să intre pe rol (contestaţia — n.r.), exact în 18 zile ea a intrat pe rol. Atâta mai trebuia să aştepte Zgonea — 18 zile pentru ca să constate că raportul de evaluare este contestat şi nu e definitiv. (…) Din acest motiv eu am considerat că domnul Zgonea a comis un abuz”, a declarat Roman.

Petre Roman a solicitat în luna mai Biroului permanent al Camerei Deputaţilor să ia măsurile procedurale pentru a-şi relua mandatul de deputat, după ce Curtea de Apel a decis anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate care spunea că în 2014 a fost în stare de incompatibilitate.

Pe 9 februarie 2015, plenul Camerei Deputaţilor a luat act de încetarea mandatului deputatului liberal Petre Roman şi a votat vacantarea locului de deputat al acestuia.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat pe 14 martie 2014 că Petre Roman se afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deţinea, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT