Fostul ministru Relu Fenechiu, URMĂRIT PENAL într-un nou dosar. A primit 620.000 de euro de la o firmă de software

Procurorii DNA au dispus, joi, extinderea urmăririi penale față de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare de bani. Faptele au fost săvârșite în perioada în care era deputat. Relu Fenechiu a fost adus din puşcărie, joi, la DNA Ploieşti, unde a fost audiat de procurori în noul dosar de corupţie, potrivit România TV.
Iulian Tudor
23 iun. 2016, 07:25
Fostul ministru Relu Fenechiu, URMĂRIT PENAL într-un nou dosar. A primit 620.000 de euro de la o firmă de software

UPDATE Antibiotice Iaşi este societatea farmaceutică al cărei nume apare în dosarul instrumentat de DNA Ploieşti şi în care fostul ministru Relu Fenechiu este acuzat că a intervenit la conducerea companiei pentru ca o firmă de software să obţină un contract de aproximativ 1.800.000 de euro, potrivit news.ro.

UPDATE Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2012-2014, Relu Fenechiu a pretins și a primit de la o firmă de software, un procentaj de 15% din valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 14.700.000 lei fără TVA) și de o societate farmaceutică cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de aproximativ 1.800.000 euro), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte.

Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenția sa la funcționari din cadrul Ministerul Justiției sau la persoane din conducerea societății farmaceutice, asupra cărora avea influență la acel moment. Pentru acest „ajutor”, suspectul a primit de la reprezentanții firmei de software, prin intermediul a două societăți pe care le controla, suma totală de de 620.000 de euro. Pentru a disimula proveniența ilicită a banilor, între cele două societăți și firma de software au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în realitate serviciile respective fiind efectuate doar de către angajații acesteia din urmă„, potrivit unui comunicat emis de DNA.

Fostul director IT din Ministerul Justiţiei Ionuţ Krech este acuzat de luare de mită în dosarul în care fostul ministru Relu Fenechiu a fost pus sub urmărire penală. Krech este suspectat că a primit mită câteva sute de mii de euro pentru a interveni la MJ în favoarea firmei de software pentru a accesa un contract derulat de minister.

–––––––––––––––––––––––––––––––

Fostul ministru Relu Fenechiu a fost adus, joi, din Penitenciarul Ploieşti, acolo unde fusese transferat de la Penitenciarul din Vaslui, pentru a fi audiat într-un dosar ce vizează fapte de corupţie.

Fenechiu a fost condamnat definitiv, în ianuarie 2014, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, iar fratele acestuia, Lucian Fenehiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în acelaşi dosar.

Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul „Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Relu Fenechiu a fost membru al PNL timp de 18 ani şi se afla la al treilea mandat de deputat în momentul condamnării. El a fost preşedintele PNL Iaşi din 2004, iar din 2008 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel central, după decizia instanţei demisionând din PNL.

De asemenea, Fenechiu a fost ministru al Transporturilor timp de şapte luni, până în iulie 2013, când s-a retras din această funcţie ca urmare a condamnării în primă instanţă în dosarul Transformatorul.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Horia Ivanovici: Tavi Popescu, 23 de ani - este deontologic să-i distrugem cariera „pe surse”?
Capital.ro
Bursa socială 2026-2027. Elevii eligibili primesc 300 de lei pe lună. Ce condiții trebuie respectate și până când se depun dosarele
Playtech.ro
Obiectul neobișnuit găsit de un șofer la cheia mașinii după ce a cumpărat-o. 'Tocmai ajunsesem acasă'. Angajații au explicat ce face
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Horoscop 18 septembrie 2026. Vin schimbări exact când nimeni nu le mai aștepta! Unele zodii au noroc la bani, altele primesc un răspuns decisiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte