Miron Mitrea: Mi-a ajuns politica. O să fac consultanţă politică în Africa

Fostul ministru social-democrat Miron Mitrea a declarat marți, la Parlament, că nu îl mai interesează politica, dar va pleca "în afara României" și va face consultanță politică.
Iulian Tudor
28 iun. 2016, 10:12
Miron Mitrea: Mi-a ajuns politica. O să fac consultanţă politică în Africa

Politica nu, în niciun caz (nu mă interesează — n.r.) (…), mi-a ajuns. Acum o să mă duc în afara României să fac consultanță politică. Am niște oferte în Africa„, a afirmat Miron Mitrea, potrivit Agerpres.

El a spus că perioada petrecută în închisoare „nu a fost o mare bucurie”. „Nu e cea mai fericită, dar fiecare și-o face și o simte cum poate. I-am auzit pe unii plângându-se foarte tare, dar asta e — ajungi în pușcărie, îți faci pușcăria, după aia ești liber, îți vezi de viață”, a precizat Mitrea.

Fostul ministrul al Transporturilor a menționat că și-a făcut lichidarea de la Parlament, dar au mai rămas mici lucruri de predat, cum ar fi un calculator.

Întrebat dacă îi era dor de Parlament, el a răspuns: „Nu îmi mai e dor de nimic, decât de prieteni”.

Miron Mitrea a fost pus în libertate de Tribunalul Constanța în luna mai. El a fost condamnat definitiv, pe data de 13 februarie 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare, pentru că a primit foloase necuvenite din partea fostului șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Irina Jianu, în perioada 2001-2002, în valoare totală de 927.420 de lei, în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcție.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
În decembrie ’89, Nicolae Ceaușescu creștea salariile la presiunea mulțimii: ”Vă mai dau 100 de lei”. Cât ar valora azi suma promisă românilor de fostul dictator
Capital.ro
Reguli la bloc, 2025. Funcția care nu există în legea asociațiilor de proprietari. Nu are putere de decizie individuală
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde