Ministerul Muncii: Brexitul nu va avea un impact imediat asupra românilor care lucrează în Marea Britanie

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va avea un impact imediat asupra muncitorilor români care lucrează în această țară, dar pe termen lung libera circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor va depinde de negocierea termenilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, potrivit reprezentanților Ministerului Muncii.
Iulian Tudor
30 iun. 2016, 09:15
Ministerul Muncii: Brexitul nu va avea un impact imediat asupra românilor care lucrează în Marea Britanie

Referitor la posibilele efectele ale ieșirii Regatului Unit din UE asupra cetățenilor români, apreciem că nu va exista un impact imediat asupra acestora, având în vedere că în perioada de tranziție se mențin drepturile și obligațiile rezultate din cetățenia europeană. Procedural vorbind, conform articolului 50 Tratatul Uniunii Europene, perioada de tranziție de 2 ani debutează după înaintarea de către UK a cererii oficiale de ieșire din UE. Pe termen lung însă, libera circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor va depinde de negocierea termenilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, proces care va începe, așa cum precizam, după înaintarea de către UK a cererii oficiale de ieșire din UE. Totuși, având în vedere faptul că nu există un precedent pentru negocierea retragerii unui stat membru din UE, considerăm că efectele pe termen mediu și lung nu pot fi evaluate și anticipate în acest moment„, precizează Ministerul Muncii, potrivit Agerpres.

Conform Ministerului Muncii, un raport al Oficiului Național de Statistică (ONS) din Marea Britanie, din 27 august 2015, indica existența, în decembrie 2014, a 170.000 cetățeni români cu reședința în Marea Britanie, în decembrie 2013 — 130.000, în decembrie 2012 — 101.000, în decembrie 2011 — 94.000. Tot conform datelor ONS, până în luna decembrie a anului 2015, 65.000 cetățeni români și bulgari au sosit în Marea Britanie, în creștere cu 16.000 față de anul anterior (+33%), în timp ce 7.000 cetățeni români și bulgari au părăsit Marea Britanie, în creștere cu 2.000 față de anul anterior (+40%). Din totalul cetățenilor români și bulgari care au sosit în Marea Britanie, pe parcursul unui an, până în luna decembrie 2015, 52.000 persoane (84%) au sosit în scop de muncă (o creștere semnificativă de 17.000 comparativ cu decembrie 2014).

În ceea ce privește nivelul/rata ocupării lucrătorilor din România și Bulgaria aflați pe teritoriul Marii Britanii, ministerul precizează că în ianuarie-martie 2016, erau 232.000 români și bulgari pe piața muncii, o creștere cu 45.000 (24,4%), comparativ cu ianuarie-martie 2015 (186.000), precum și o creștere cu 17.000 față de luna octombrie — decembrie 2015.

Din punct de vedere al ratei ocupării după țara de origine: în ianuarie-martie 2016, rata de ocupare a românilor și bulgarilor a fost de 75,8%, în scădere față de anul precedent (-0,9%). După nivelul ocupării după naționalitate: în ianuarie-martie 2016, erau 228.000 români și bulgari pe piața muncii, o creștere cu 55.000 (31,5%) față de ianuarie-martie 2015 (173.000) și 24.000 față de octombrie-decembrie 2015. Rata ocupării după naționalitate: în ianuarie-martie 2016, rata de ocupare a românilor și bulgarilor a fost de 75,3%, în scădere față de anul precedent (—1,4%).

Ministerul Muncii precizează că potrivit celor mai recente date statistice în domeniul ocupării forței de muncă, publicate de Oficiul Național de Statistică la 19 mai 2016, în trimestrul ianuarie-martie 2016, 175.000 cetățeni români desfășurau activități lucrative în Marea Britanie, în creștere cu 30.000 față de anul anterior.

Conform raportului publicat de ONS/Marea Britanie la 26 mai 2016, numărul anual al înregistrărilor NINo (numărul național de asigurare necesar persoanelor care doresc să se angajeze și/sau să solicite prestații sociale) până în luna martie 2016, în cazul cetățenilor români, a fost de 179.000, în creștere de 18% comparativ cu anul anterior.

Raportul publicat de ONS la 25 februarie 2016, semnala că numărul anual al înregistrărilor NINo până în luna decembrie 2015, în cazul cetățenilor români, a fost de 170.000, însemnând o creștere de 17% comparativ cu 145.000 în anul 2014. Conform datelor publicate de către Higher Education Statistics Agency / HESA, în ianuarie 2016, aproximativ 9.200 tineri români erau înscriși la cursuri de licență, master și doctorat în Marea Britanie.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Gigi Becali, prima reacție despre transferul lui Joao Paulo la FCSB: „Îl vreau, dar asta e suma pe care o dau!”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu și George Simion, refuz total. Tot planul și speranțele privind „turul 2 înapoi” s-au năruit
Playtech.ro
Suprafața minimă legală pentru locuinţe. Câţi metri pătraţi trebuie să aibă un apartament cu două sau trei camere
Adevarul
Top 10 cele mai căutate mărci auto în 2025: Românii mizează pe mașini second-hand și întreținere ieftină
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Iftime regretă că transferul la Botoșani al fostului fotbalist de la FCSB a picat: ”Grozavu a insistat mult pentru el”
MediaFlux
Viktor Orban s-a înțeles cu Trump, Putin și Erdogan. Lovitură în plex pentru Europa
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil