Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii se micşorează

Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii, provocată în mare parte de activitățile umane, continuă să se resoarbă, au stabilit oamenii de știință, apreciind că măsurile luate în cadrul Protocolului de la Montreal din 1987 își arată roadele.
Alina Costache
01 iul. 2016, 12:22
Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii se micşorează

Acest strat, care se întinde între 20 și 40 de kilometri altitudine, absoarbe cea mai mare parte din razele solare ultraviolete, periculoase pentru organismele vii, jucând prin urmare un rol protector pentru ființele vii, precizează agenția Belga, preluată vineri de 7sur7.be.

Cercetătorii, ale căror lucrări au fost publicate joi în revista americană Science, au calculat că gaura din stratul de ozon a scăzut cu peste 4 milioane de kilometri pătrați (echivalentul a jumătate din suprafața Statelor Unite) din anul 2000, atunci când pierderile de ozon au fost cele mai mari (în timpul primăverii australe, în septembrie și octombrie).

Studiul, bazat pe măsurători efectuate în luna septembrie timp de 15 ani, arată pentru prima oară și o stopare trecătoare în acest proces în octombrie 2015, din cauza unei erupții a vulcanului Calbuco din sudul statului Chile cu șase luni mai devreme.

„În mod global însă gaura din stratul de ozon pare a fi pe cale de vindecare”. De asemenea, potrivit oamenilor de știință, și emisiile de clorofluorocarburi continuă să scadă. Potrivit modelelor create pe calculator, o vindecare completă a stratului de ozon ar urma să aibă loc înainte de 2050.

Aceste substanțe chimice sărăcesc stratul de ozon, iar concentrația lor atmosferică a scăzut cu 10-15% față de vârful înregistrat în anii ’90, conform celui mai recent raport al Organizației Meteorologice Mondiale și al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (PNUD), publicat în 2015.

Protocolul de la Montreal, tratat internațional încheiat în 1987, prevede interzicerea progresivă a acestor clorofluorocarburi prezente în sistemele de climatizare, răcire, aerosoli pentru fixativ și în anumite procese industriale.

„De acum putem fi încrezători că măsurătorile internaționale efectuate anunță calea spre însănătoșirea planetei”, afirmă Susan Solomon, profesor de chimie și științe ale climei la Massachusetts Institute of Technology (MIT), principalul autor al studiului.

„Până în 2030, datorită Protocolului de la Montreal, adoptat de toate țările, vor fi evitate 2 milioane de cazuri de cancer al pielii anual și de deficiențe oculare și imunitare la oameni, iar fauna și flora vor fi și ele protejate”, conform simulărilor realizate de PNUD.

Gaura din stratul de ozon a fost descoperită prin analizarea unor probe obținute la sol, care datau din anii ’50. La mijlocul anilor 80, oamenii de știință au constatat scăderea accentuată a cantității de ozon în lunile octombrie.

Pentru acest nou studiu, cercetătorii au recurs la date furnizate de baloanele meteorologice și la sateliți, care oferă informații și despre bioxidul de sulf din atmosferă, emanat de vulcani, care poate contribui la micșorarea stratului de ozon.

Studiul a mai arătat că scăderea găurii din stratul de ozon corespunde cu previziunile din modele și că peste jumătate din această reducere a rezultat exclusiv din micșorarea cantității de clorofluorocarburi din atmosferă, încheie 7sur7.be.

Citeşte şi Intensitatea vântului în Oceanul Antarctic, cea mai puternică din ultimii 1.000 de ani

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
După ce și-a schimbat numele, Victoria Beckham face o dezvăluire neașteptată. Cum este numită acum soția lui David Beckham
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. E o victorie categorică. Nu-l mai poate întrece nimeni
Playtech.ro
Vin ninsorile în România! Totul va fi alb de Crăciun, veste minunată de la meteorologi. Unde ninge prima oară?
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Surpriză! A plecat în 2025 de la Dinamo și a spus cine va câștiga SuperLiga în acest sezon: ”Acolo se vede diferența!”
MediaFlux
S-au anunțat zilele libere de sărbatori. Când se întorc romanii la muncă
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet