Contul banilor suspecţi. Sumele sechestrate în timpul proceselor penale vor fi depuse într-un cont unic

Din 2017, sumele de bani sechestrate sau cele obţinute prin valorificare bunurilor de la persoanele cercetate vor fi depuse, pe timpul procesului penal, într-un cont bancar unic, al Agenţiei de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), a declarat directorul instituţiei, Cornel Călinescu.
Filip Stan
04 iul. 2016, 17:24
Contul banilor suspecţi. Sumele sechestrate în timpul proceselor penale vor fi depuse într-un cont unic

Începând cu anul 2017, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, va putea administra, pe timpul procesului penal, bunurile mobile cu valoare de peste 15.000 de euro, găsite şi sechestrate de la persoanele acuzate de fapte penale, a anunţat directorul instituţiei, Cornel Călinescu, luni, în cadrul unei conferinţei de presă.Potrivit acestuia, a fost demarată procedura de inventariere a bunurilor mobile sechestrate, aflate în acest moment în România, pentru a fi mai uşor de valorificat, începând cu 2017 când va deveni operaţională Agenţia.

Citeşte şi Agenţia Bunurilor Indisponibilizate va avea sediul la hotelul Triumf, alături de DNA

Pentru a putea avea o imagine clară asupra sumelor aflate efectiv la dispoziţia statului român, în vederea confiscării sau reparării prejudiciilor, va fi creat un cont bancar unic unde vor fi depuşi banii, până la decizia definitivă a instanţei. „Sumele care până acum se puneau în contul unei unităţi bancare, în apropierea unităţii de parchet, se vor pune, începând cu operaţionalizare agenţiei, în contul unic al agenţiei. Inspectorul de administrare va trebui să aibă o evidenţă foarte clară a tuturor intrărilor şi ieşirilor din acest cont, pentru că va fi o situaţie care va avea o fluctuaţie în timp. Măsurile asiguratorii nu sunt definitive, e foarte posibil să ne aflăm în situaţia în care această măsură se ridică şi atunci suma trebuie restituită„, a declarat Cornel Călinescu. Potrivit sursei citate, în cazul valorificării bunurilor mobile sechestrate atribuţiile le revin inspectorilor de administraţie, agenţia propunându-şi la acest moment angajarea a 30 de specialişti.

Citeşte şi Raluca Prună: Banii din bunurile confiscate se vor împărţi la Educaţie, Sănătate, Justiţie, MAI şi Parchet

Avem spre exemplu un autovehicul de peste 20.000 de euro. Acest autovehicul trebuie preluat, trebuie evaluat la momentul zero şi depozitat în condiţii care să nu genereze un prejudiciu cu trecerea timpului. Inspectorul poate formula o propunere procurorului de caz pentru a dispune valorificarea anticipată a acestui bun„, a declarat Cornel Călinescu.

În cazul în care am un tablou de Grigorescu probabil că nu o să-l vând la momentul în care îl confisc, pentru a-i conserva valoarea. De la inspectorul fiscal se aşteaptă să facă o evaluare de piaţă. Propunerea e cenzurată de procurorul de caz, în cele din urmă de un judecător„, a explicat ministrul Justiţiei, Raluca Prună.

Pe lângă activitatea de administrare a bunurilor mobile sechestrate, în cadrul agenţiei va fi şi un departament de cooperare internaţională. „O faptă săvârşită, spre exemplu, de un cetăţean român pe teritorul unui stat membru al Uniunii Europene, o infracţiune de prejudiciu. Colegii nostri din ţara respectivă ne contactează, noi fiind punctul naţional în acest domeniu, şi în limite de schimb foarte scurte, între şapte zile şi opt ore, avem obligaţia de a formula un răspuns preliminar cu privire la bunurile, activele pe care respectiva persoană le deţine pe teritoriul României„, a mai spus directorul ANABI.

Potrivit ministrului Raluca Prună, într-o primă etapă, în luna septembrie, la Agenţie vor fi opt astfel de inspectori de urmărire şi administrare, detaşaţi de la Ministerul Finanţelor Publice, ANAF şi Ministerul de Interne.

„Ei pot proveni din rândul ofiţerilor de poliţie aflaţi la Ministerul de Interne şi a specialiştilor în Economie care se regăsesc cu precădere la Ministerul Finanţelor. Tot într-o primă etapă vom avea opt posturi de magistraţi detaşaţi şi vom solicita în acest sens avizul CSM-ului”, a adăugat ministrul.

Oficialii din Ministerul Justiţiei au subliniat că ANABI are exclusiv rolul de administrare a bunurilor sechestrate, în cursul procesului penal, după o hotărâre de condamnare definitivă acesta încetând.

Bugetul Agenţiei pentru anul 2016 este de aproximativ 10 milioane de lei, numărul total de angajaţi urmând să ajungă la 80 de persoane. În acest moment, ANABI îl are în funcţia de director general pe Cornel Călinescu, urmând ca un director general adjunct să fie propus până la finalul acestei săptămâni de ministrul Finanţelor Publice.

Din Consiliul de Coordonare al Agenţiei fac parte Dana Burduja, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Marius Voineag din partea DIICOT, Marius Bulancea de la DNA, Antoine Avram din partea ANAF, Lucia Negoiţă de la Ministerul de Finanţe, Aurel Dobre de la MAI, Sorin Tănase de la Ministerul Justiţiei şi Andreea Uzlău de la CSM.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
De ce a ales Novak Djokovic să-și părăsească țara și să se mute în Grecia. Motivul neașteptat: „Sunt minunate”
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Stagii de cotizare la pensie 2025. Complet, potenţial sau minim
Adevarul
Haos la sucursalele Intesa Sanpaolo Bank: Clienții nu-și pot încasa salariile, iar antreprenorii nu pot face plăți
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
CFR Cluj riscă să fie retrogradată forțat în Liga 2! Cum a ajuns clubul din Gruia în această situație incredibilă
MediaFlux
Catedrala Națională se închide pe perioadă nelimitată. Când mai poate fi vizitată
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai