Dosar penal în cazul accidentului din Sălaj soldat cu 14 răniţi

Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei a deschis un dosar penal având ca obiect accidentul rutier petrecut, marți, pe DN 1H, între localitățile Vârșolț și Hereclean, județul Sălaj, soldat cu rănirea a 14 pasageri dintr-un microbuz.
Iulian Tudor
05 iul. 2016, 14:11
Dosar penal în cazul accidentului din Sălaj soldat cu 14 răniţi

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la fața locului s-a deplasat o echipă mixtă formată din polițiști și specialiști criminaliști, care, sub coordonarea unui procuror, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Din primele verificări a rezultat faptul că, în timp ce conducea o autoutilitară, ca urmare a neatenției, într-o curbă la dreapta, șoferul acesteia a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune laterală cu un microbuz de transport persoane, care circula regulamentar.

În urma impactului, au fost răniți 14 pasageri ai microbuzului, precum și cei doi conducători auto, care au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT