Mircea Sandu, prima reacţie după CONDAMNARE. „La recurs voi fi ACHITAT”

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare în cazul dezafilierii Universităţii Craiova, însă decizia nu este definitivă. Fostul preşedinte al FRF susţine că va fi achitat.
Filip Stan
06 iul. 2016, 05:30
Mircea Sandu, prima reacţie după CONDAMNARE.

„Ce s-a scris în rechizitoriu la DNA – că eu şi Dragomir ne-am exprimat influenţa – e fals. Întrebaţi-i pe toţi din Comitetul Executiv de câte ori le-am impus ce să voteze. Dar au fost declaraţii, că nu am obligat pe nimeni să voteze într-un anumit fel. La dosar toate, dar nu s-a ţinut cont de ele. Înalta Curte desfiinţează în totalitate o hotărâre a Curţii de Apel. Se va constata că nu există faptă şi instanţa ne va da achitare. Altă decizie nu poate să existe. Am vorbit cu avocaţii mei, oameni specializaţi şi m-au asigurat că altă decizie nu se poate da”, a declarat Mircea Sandu la Digi Sport.

Adrian Mititelu, despre condamnările lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost condamnaţi pe 13 iunie 2016 de Tribunalul Bucureşti, la câte trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova. Totodată, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA şi îi obligă pe Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, LPF şi FRF la plata sumei de 1.084.592.000 de lei (aproximativ 230 de milioane de euro) către partea civilă, plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii la achitarea debitului.

„Ne luăm după ce a scris în contract un adevărat personaj? Păi, Spania nu valorează atât. Un prejudiciu trebuie să fie cert, nu estimat, aşa. Păi lui Costea îi fixezi clauză de 7-10-20 milioane de euro şi Steaua îl lasă să plece liber. Cum stabileşti tu un prejudiciu aşa?”, a mai spus Mircea Sandu.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Va investi Rinat Ahmetov o jumătate de miliard de euro în România? Planul patronului de la Șahtior
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Greșeala care blochează dosarul de pensie. Documentul lipsă poate întârzia plata cu luni de zile
Adevarul
Miza de 60 de miliarde de euro: România înfruntă Germania și Franța pentru noul buget UE. Ce șanse avem
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A crezut că i-a venit sfârșitul după ce Gigi Becali l-a dus la Fane Spoitoru acasă: ”Am înghețat! Erau toți dezbrăcați și tatuați”
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?