Portugalia, prima calificată în finala EURO 2016. Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria Europenelor

PORTUGALIA a învins ŢARA GALILOR cu scorul de 2-0 în semifinala jucată miercuri seara, la Lyon. Golurile lusitanilor au fost marcate de Cristiano Ronaldo, în minutul 50, şi Nani, trei minute mai târziu.
Filip Stan
06 iul. 2016, 16:28
Portugalia, prima calificată în finala EURO 2016. Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria Europenelor

PORTUGALIA-ŢARA GALILOR 2-0 (C. Ronaldo – min. 50, Nani – min. 53). Portugalia va întâlni în finala de pe 10 iulie, de pe Saint Denis, învingătoarea meciului Germania-Franţa, programat joi seara, de la ora 22.00 la Marsilia.

Cristiano Ronaldo, autorul deschiderii scorului în partida cu Ţara Galilor, a ajuns la 9 goluri marcate la turneele finale de Campionat European, egalându-l astfel pe Michel Platini în topul all time al marcatorilor competiţiei.

Cele mai importante faze ale meciului Portugalia – Ţara Galilor 2-0:

Min. 77 Şut Gareth Bale, de la peste 30 de metri, Rui Patricio reţine.

Min. 70 Ronaldo are o nouă fază similară celei de la primul gol, dar de aceasta dată a trimis mingea mai slab şi Hennessey a reuşit să prindă mingea.

Min. 66 Ocazie uriaşă a portughezilor! Şutul lui Nani nu poate fi reţinut de Hennessey, care respinge în faţă, până la Joao Mario. Şutul acestuia, din prima, se duce puţin pe lângă poarta galeză!

Min. 63 Lovitură liberă de la 22 de metri, uşor lateral dreapta, Ronaldo şutează la câţiva centimetri peste transversală.

Min. 53 GOOOL Portugalia! Şut al lui Ronaldo în diagonală, din 20 de metri, iar Nani întinde piciorul şi redirecţionază mingea la colţul scurt, pe lângă Hennessey. Portugalia-Ţara Galilor 2-0!

Min. 50 GOOOL Portugalia! Ronaldo se înalţă superb la un corner şi trimite cu capul mingea sub bara porţii galeze. Precizie chirurgicală a atacantului portughez, 1-0!

Min. 46 Start în repriza secundă.

Min. 45 Finalul primei reprize.

Min. 44 Cap Ronaldo, din 6-7 metri, peste poarta lui Hennessey! A fost cea mai periculoasă acţiune a lusitanilor în această repriză, venită după o centrare de pe stânga a lui Adrien Silva.

Min. 42 Cristiano Ronaldo încearcă un şut din afara careului, dar mingea este deviată în corner de un apărător galez. Lovitura de colţ rămâne fără rezultat.

Min. 25 O nouă acţiune periculoasă a galezilor! Centrare de pe dreapta a lui Robson-Kanu, Andy King reia, cu om în spate, balonul cu capul, dar peste poarta apărată de Rui Patricio. Rămâne 0-0.

Min. 23 O nouă acţiune marca Gareth Bale! Galezul a recuperat o minge la centrul terenului şi a pornit vijelios spre poarta portugheză, dar şutul său pe jos a fost reţinut de Rui Patricio.

Min. 21 Centrare foarte periculoasă a lui Bale, în gura porţii, pentru Andy King, dar Rui Patricio reţine din faţa jucătorului galez.

Min. 19 Prima acţiune importantă a meciului le aparţine galezilor. Garteh Bale reia din prima la un corner, din centrul careului de 16 metri, dar balonul trece peste poartă.

Min. 1 A început prima semifinală de la EURO 2016, Portugalia-Ţara Galilor.

Componenţa formaţiilor:

Portugalia: Rui Patrício – Cédric, Fonte, Bruno Alves, Guerreiro – Danilo, João Mário, Adrien Silva, Sanches – Nani, Ronaldo.

Ţara Galilor: Hennessey – Chester, Ashley Williams, Collins – Gunter, Allen, Ledley, King, Taylor – Bale, Robson-Kanu.

PORTUGALIA-ŢARA GALILOR LIVE VIDEO DOLCE SPORT. Învingătoarea va întâlni pe 10 iulie, în finala de pe Saint Denis, câştigătoarea partidei Germania-Franţa, programată joi seara, la Marsilia. Meciul din această seară este primul pe care galezii îl joacă în semifinalele unui turneu major, în timp ce lusitanii au mai jucat patru semifinale la EURO, câştigând doar una, în 2004.

PORTUGALIA-ŢARA GALILOR LIVE VIDEO DOLCE SPORT. Ben Davies, Aaron Ramsey (ambii Ţara Galilor) şi William Carvalho (Portugalia) sunt jucătorii suspendaţi pentru acest meci.

PORTUGALIA-ŢARA GALILOR LIVE VIDEO DOLCE SPORT. Portugalia a învins Ţara Galilor cu scorul de 3-2 într-un amical jucat în 1949, dar a pierdut la Cardiff, doi ani mai târziu, scor 1-2. Ultima întâlnire dintre cele două reprezentative s-a jucat în iunie 2000, la Chaves, iar lusitanii s-au impus cu 3-0.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Turcia sau România? Umit Akdag a ales, chiar înainte de baraj: „Sunt șanse mari!”
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Ajutoare pentru studii și burse școlare în 2026: ce elevi pot primi burse și ce sume se acordă lunar
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
”Îl cunosc pe Mario Iorgulescu de când era puști, e un om bolnav care nu a fost ajutat! Consumatorul nu are nevoie să fie abuzat, ci să fie înțeles”
MediaFlux
PAPARAZZI Sorin Brotnei, distracție pe timp de zi la terasă! Akcentul, pus pe voie bună și alcool în sticle mici FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj