Gratuitate la cazarea în cămine şi internate. Preşedintele Iohannis a promulgat legea

Klaus Iohannis a promulgat, luni, proiectul de lege de modificare a articolului 277 al Legii educaţiei naţionale, modificarea prin care copiii personalului didactic beneficiază de scutire la plata taxelor de admitere în învăţământul superior şi de gratuitate la cazarea în cămine şi internate.
Filip Stan
11 iul. 2016, 19:36
Gratuitate la cazarea în cămine şi internate. Preşedintele Iohannis a promulgat legea

„Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine şi internate”, stipulează proiectul de lege. De aceleaşi facilităţi vor beneficia şi descendenţii personalului didactic ce se află la pensie, precum şi copiii orfani de unul sau ambii părinţi ce au activat în sistemul de învăţământ.

Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputatul PSD Victor Cristea, iar iniţiativa sa a fost susţinută de către alţi 56 de deputaţi şi senatori provenind de la toate grupurile parlamentare. Potrivit expunerii de motive, legea ar putea contribui, într-o oarecare măsură, la reducerea abandonului şcolar.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Cine e cea mai frumoasă fotbalistă din lume. Tânăra le-a detronat pe Alisha Lehmann și Ana Maria Markovic 
Capital.ro
Amenzi de până la 1.500 de lei pentru șoferi. O primărie introduce reguli noi pentru parcări. Vor fi obligați să mute mașina
Playtech.ro
300 de euro chiria pe lună pentru o mini căsuță departe de oraș. Cum arată una dintre cele mai comentate chirii din Cluj
Adevarul
SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Numărul cazurilor de hantavirus crește alarmant! Ce spun specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
iamsport.ro
Emil Grădinescu acuză interferența Rusiei la Eurovision: ”E mâna Moscovei!” + Laude la adresa Alexandrei Căpitănescu: ”Lumea a mai uitat de manelele care ne otrăvesc sufletul și mintea”
MediaFlux
Ajutor de la stat pentru tineri și adulți. Se lansează „Inițiativa ALMA” cu un buget de 20 milioane de euro
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți