Experţii americani se aşteaptă la o posibilă infectare cu superbacterii în următoarele luni

După două cazuri confirmate în SUA a unor superbacterii care supraviețuiesc tratamentului cu un antibiotic de ultimă instanță, experții în boli infecțioase spun că se așteaptă la mai multe cazuri în lunile următoare deoarece gena bacteriană din spatele superbacteriei este probabil mult mai răspândită decât se credea anterior, informează agenția Reuters.
Filip Stan
12 iul. 2016, 09:34
Experţii americani se aşteaptă la o posibilă infectare cu superbacterii în următoarele luni

Oamenii de știință din cadrul armatei americane au raportat în luna mai descoperirea unei bacterii E. coli care poartă o genă în cazul căreia antibioticul de ultimă instanță colistin devine inutil. Gena numită MCR-1 a fost găsită într-o probă de urină a unei femei din Pennsylvania tratată pentru o infecție a tractului urinar, scrie Agerpres.

Cercetătorii au confirmat luni concluziile preliminare potrivit cărora bacteria E. coli, care transporta aceeași genă MCR-1, a fost găsită într-o probă bacteriană recoltată de la un pacient din New York tratat pentru o infecție anul trecut, precum și în probele recoltate de la pacienți din nouă țări.

Raportul a venit în urma unui efort global din cadrul programului SENTRY Antimicrobial Surveillance Program, condus de Mariana Castanheira de la JMI Laboratories cu sediul în North Liberty, statul Iowa din SUA.

Superbacteria MCR-1 a fost identificată pe parcursul ultimelor șase luni la animalele de fermă și la oameni din aproximativ 20 de țări, inclusiv în China, Germania și Italia.

Bacteria poate fi transmisă prin contact cu materii fecale și în condiții de igienă precară, ceea ce sugerează o prezență probabil mult mai largă decât cea documentată de cazurile de până acum, potrivit experților în boli infecțioase.

Oficiali din domeniul sănătății se tem că gena MCR-1, transmisă de o parte foarte mobilă a ADN-ului, numită plasmidă, va fi în curând găsită în bacterii deja rezistente la toate sau la aproape toate celelalte tipuri de antibiotice, cu potențialul de a face infecțiile netratabile.

„Poți fi sigur că (MCR-1) este deja în intestinele oamenilor pe întreg teritoriul Statelor Unite și va continua să se răspândească”, a spus dr. Brad Spellberg, profesor de medicină la University of Southern California.

Dr. David Van Duin, expert în boli infecțioase la Universitatea din Carolina de Nord din Chapel Hill, a declarat că se așteaptă în următoarele luni la mai multe cazuri documentate în SUA de infecție cu MCR-1.

Colistinul provoacă leziuni renale, dar medicii optează pentru el atunci când tratamentul cu alte antibiotice eșuează. Suprautilizarea antibioticelor, în special în fermele de animale de peste mări, a permis dezvoltarea rezistenței acestei bacterii.

Pentru a urmări gena MCR-1, spitalele din SUA lucrează împreună cu agențiile de stat și federale pentru a testa mostre de bacterii prelevate de la pacienții care au fost recent tratați pentru infecții. Multe dintre cele mai mari spitale de cercetare examinează mostre de bacterii rezistente la antibiotice care au stat mult timp depozitate în congelatoare lor.

Gautam Dantas, profesor de patologie la Washington University Medical Center din St Louis, a testat în ultimele luni sute de mostre de bacterii din arhivele de bacterii din SUA și nu a detectat încă MCR-1. Dar el se așteaptă ca zeci de cazuri confirmate ale genei să fie documentate de anul viitor în țară, mai ales în rândul pacienților actuali.

Preocuparea multor experți în boli infecțioase este că MCR-1 ar putea arăta în curând rezistență și la carbapeneme, una dintre puținele clase de antibiotice de încredere. În acest caz, împreună cu colistinul, carbapenemele pot fi o opțiune de ultimă instanță, unii pacienții trebuind să se bazeze pe sistemul lor imunitar pentru a lupta cu infecția.

„În următorii doi-trei ani, este pe cale să devină de rutină în SUA infecțiile pentru care nu avem medicamente (eficiente) disponibile”, a spus Dantas.

Mariana Castanheira consideră, de asemenea, că MCR-1 va găsi drumul spre bacteriile rezistente la carbapeneme, cunoscute în mod oficial ca enterobacterii rezistente la carbapeneme (CRE), și că va fi nevoie de timp pentru a crea noi antibiotice.

La începutul lunii august, U.S. Centers for Disease Control and Prevention (CDC) vor utiliza 21 milioane de dolari pentru a extinde supravegherea la laboratoare operate de către toate departamentele de sănătate din cele 50 de state ale SUA și în șapte laboratoare regionale mai mari. Finanțarea federală va ajuta la achiziționarea mai multor echipamente sensibile pentru a testa rezistența la antibiotice în probele de bacterii furnizate de spitale.

Jean Patel, director adjunct al Oficiului al CDC de rezistență antimicrobiană, a declarat că efortul va oferi CDC îmbunătățirea supravegherii naționale a tendințelor de rezistență la antibiotice, inclusiv cu privire la orice posibilă răspândire a genei MCR-1, mai notează agenția Reuters.

Citeşte şi Bacteria rezistentă la antibiotice face noi victime în SUA. Un al doilea pacient a fost descoperit

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, ultimele detalii despre transfer. Care e echipa din Serie A la care a fost propus!
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce electrocasnice ar fi bine să eviți între orele 19:00 și 23:00. Recomandările făcute în contextul presiunii asupra sistemului energetic
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat