Ambasada Marii Britanii, precizări privind drepturile şi statutul cetăţenilor UE din Marea Britanie

Guvernul de la Londra se aşteaptă ca statutul legal al cetăţenilor UE din Marea Britanie şi cel al cetăţenilor britanici din alte state membre UE să fie protejate după ieşirea efectivă a Marii Britanii din UE, precizează Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.
Iulian Tudor
12 iul. 2016, 11:51
Ambasada Marii Britanii, precizări privind drepturile şi statutul cetăţenilor UE din Marea Britanie

„Decizia privind invocarea Articolului 50 şi începerea procesului oficial de ieşire din Uniunea Europeană sunt de competenţa viitorului premier. Marea Britanie rămâne membru UE pe parcursul acestui proces şi până la finalizarea negocierilor pe marginea Articolului 50. Atunci când Marea Britanie va ieşi efectiv din UE, Guvernul de la Londra se aşteaptă ca statutul legal al cetăţenilor UE din Marea Britanie şi cel al cetăţenilor britanici din alte state membre UE să fie protejate”, se arată într-un comunicat al Ministerului britanic al Afacerilor Externe, citat de Mediafax.

Guvernul de la Londra reiterează că drepturile şi statutul cetăţenilor UE din Marea Britanie, precum şi cele ale cetăţenilor britanici din UE, au rămas neschimbate după referendumul din data de 23 iunie şi menţionează că „recunoaşte şi apreciază contribuţia importantă adusă de cetăţenii UE şi de alte naţionalităţi care muncesc, studiază şi locuiesc în Marea Britanie”.

Potrivit sursei citate, cetăţenii UE care de cel puţin cinci ani locuiesc fără întrerupere şi legal în Marea Britanie au automat drept de reşedinţă permanentă. Ministerul britanic al Afacerilor Externe explică faptul că aceasta înseamnă că au dreptul de a locui în Marea Britanie permanent, conform legislaţiei UE, şi că nu există nicio cerinţă privind solicitarea unor documente care să le confirme acest statut. Cetăţenii UE care de cel puţin şase ani locuiesc fără întrerupere şi legal în Marea Britanie sunt eligibili să aplice pentru cetăţenie britanică dacă doresc.

În cazul celor care au locuit în Marea Britanie mai puţin de cinci ani, sursa citată arată că cetăţenii UE vor avea în continuare drept de reşedinţă în Marea Britanie conform legislaţiei UE şi că nu este nevoie ca aceştia să solicite documente care să le ateste dreptul la libera circulaţie şi responsabilităţile care derivă de aici.

„Politicile şi procesele guvernamentale nu s-au modificat pentru cei care decid să aplice pentru un certificat de înregistrare. Aplicaţiile vor fi procesate ca şi până acum. În cazul în care doresc să obţină drept de reşedinţă în Marea Britanie, membrii familiilor extinse ale cetăţenilor UE trebuie să aplice, ca şi până acum, pentru un certificat de înregistrare (dacă sunt cetăţeni UE) sau un card de reşedinţă (dacă nu sunt cetăţeni UE). Politicile şi procesele guvernamentale nu au suferit nicio schimbare, iar aplicaţiile vor fi procesate în modul obişnuit. Membrii non-UE ai familiilor cetăţenilor europeni vor trebui, ca şi până acum, să aplice pentru un permis de familie dacă doresc să meargă în Marea Britanie, în conformitate cu legislaţia UE, în cazul în care nu au un card de reşedinţă emis de un stat membru. Politicile şi procesele guvernamentale nu au suferit nicio schimbare, iar aplicaţiile vor fi procesate în modul obişnuit”, mai arată Ambasada.

Potrivit acesteia, rămân valabile şi condiţiile în care accesul pe teritoriul Regatului Unit poate fi restricţionat – aşa cum a fost cazul şi înainte de referendum, cetăţenilor UE le poate fi limitat accesul pe teritoriul britanic numai dacă aceştia reprezintă o ameninţare reală şi suficient de gravă, dacă nu au drept de reşedinţă dobândit în mod legal sau dacă se constată un abuz al drepturilor de liberă circulaţie.

Citeşte şi: Brexit: Cancelarul Angela Merkel îi cere de urgenţă Marii Britanii să CLARIFICE SITUAŢIA Brexit-ului

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
El e noul transfer al lui Dinamo! Fotbalistul de națională care a eliminat FCSB a semnat! Exclusiv
Capital.ro
Vești proaste pentru șoferii români care merg în această țară. Blocaje uriașe pe cele mai circulate autostrăzi
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România