Funcţionarea aparatelor de joacă din Parcul Orăşelul Copiilor, oprită temporar pentru că puneau în pericol viaţa copiilor

Funcţionarea echipamentelor şi aparatelor de joacă din Parcul Orăşelul Copiilor a fost oprită temporar, după ce Corpul de control al primarului Sectorului 4 şi Poliţia Locală au constatat că acestea aveau deficienţe şi puneau în pericol siguranţa copiilor care se joacă în acel parc. Angajaţii Primăriei Sectorului 4 care trebuiau să verifice funcţionarea acestor aparate de joacă pentru copii vor fi verificaţi de Comisia de disiplină, care va stabili dacă vor fi sancţionaţi.
Alina Costache
13 iul. 2016, 13:05
Funcţionarea aparatelor de joacă din Parcul Orăşelul Copiilor, oprită temporar pentru că puneau în pericol viaţa copiilor

Controalele la agenţii economici care deţin aparate de joacă amplasate în zona de agrement a Parcului Orăşelul Copiilor au fost făcute în urma unei dispoziţii a primarului Sectorului 4, Daniel Băluţă.

„Verificările au relevat o serie de deficienţe incompatibile cu funcţionarea în condiţii de securitate şi siguranţă a respectivelor instalaţii de agrement, în măsura în care nu erau respectate cerinţe esenţiale impuse prin omologarea ISCIR, precum analiza de risc pentru exploatare şi existenţa unui document care să permită amplasarea în legalitate a acestora pe domeniul public”, arată Primăria Sectorului 4.

Echipele de control au constatat că, în unele cazuri, era impetuos necesară eliberarea unui certificat de urbanism, iar în alte cazuri lipsea chiar autorizaţia de construire.

„Mai mult decât atât, în cazul unora dintre respectivele societăţi comerciale s-a constatat branşarea neautorizată şi, implicit, necontorizată, la instalaţiile de apă, canal şi energie electrică, instalaţiile improvizate punând grav în pericol siguranţa micuţilor care se joacă zilnic în acest parc”, precizează Primăria Sectorului 4.

Edilul de sector a făcut un apel la agenţii economici să intre în legalitate, transmiţându-le că în caz contrar va dispune oprirea permanentă a activităţii.

În prezent, din dispoziţia primarului, a fost oprită temporar funcţionarea tuturor aparatelor de joacă, până la remedierea problemelor identificate, în unele cazuri cerându-se eliminarea echipamentelor de agrement identificate ca fiind neconforme, în altele acesta dispunându-se adoptarea măsurilor pentru intrarea în legalitate.

„Pentru urgentarea acestui demers, Primăria Sectorului 4 oferă întregul sprijin în vederea obţinerii documentelor administrative necesare, numai şi numai în situaţia în care sunt respectate prevederile legale”, a precizat instituţia.

În cazul responsabililor din cadrul autorităţii locale Sector 4 care aveau în fişa postului verificarea modului în care se desfăşoară activitatea în Parcul Orăşelul Copiilor, a fost sesizată comisia de disciplină, care va stabili măsurile administrative ce se impun a fi adoptate, în funcţie de abaterile constatate.

Primăria Sector 4 mai precizează că s-au efectuat verificări şi în rândul agenţilor economici care desfăşurau activităţi în domeniul alimentaţiei publice în Parcul Orăşelul Copiilor, unii fiind somaţi să intre în legalitate după ce s-a constatat că ocupau suprafeţe mai mari decât cele prevăzute prin contractele de închiriere.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Gică Hagi, copleșit de gânduri în autocarul naționalei. Imaginea care spune totul după România – Bosnia 2-4
Capital.ro
Cât durează, de fapt, să încarci o mașină electrică: Diferențele dintre Level 1, 2 și 3. Cum alegi corect încărcarea mașinii
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte